Locul ocupat de Simona Halep în "clasamentul adevărului"! Poziție mult mai bună decât în WTA

Simona Halep a evoluat foarte puțin în 2021 din cauza unei accidentări care a ținut-o preț de mai multe luni pe margine, departe de competiții, iar acum se află pe locul 22 WTA.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a fost în urmă cu 3 zile foarte aproape de a cuceri primul titlu din 2021, la Cluj, în cadrul turneului Transylvania Open, însă Anett Kontaveit a avut alte planuri. Estona a câștigat titlul după 2 seturi pe care le-a dominat în mod clar. În urma acestui meci, Simona Halep a coborât în clasamentul WTA și a ajuns până pe locul 22.
Totuși, situația sportivei noastre în ierarhia pe care americanii o numesc "clasamentul adevărului" pare să fie mult mai bună. Acest clasament pare să ofere o veridicitate mult mai mare a ceea ce s-a întâmplat pe teren. Este vorba despre clasamentul ELO, de la fizicianul americano-maghiar Arpad Elo, și este bazat pe un algoritm matematic.

Ce loc ocupă Simona Halep în "clasamentul adevărului"

În acest clasament se ține cont de valoarea adversarelor întâlnite și nu de turneul la care participă sau faza competițională. Potrivit Tennis Abstract, clasamentul este mult mai realist decât cel WTA, în care se ia forma din ultimele 52 de săptămâni. În plus, acest algoritm este folosit în aproape toate sporturile pentru a se verifica adevărata valoare a unor jucători/echipe.
În acest clasament, Simona Halep este pe locul 12, cu 10 poziții mai sus decât în cea oficială. Pe primul loc nu sunt surprize. Lider este Ashleigh Barty, în timp ce Naomi Osaka este pe locul 2 chiar dacă în clasamentul WTA a părăsit Top 10. Pe 3 o regăsim și pe Anett Kontaveit, care e urmată de Aryna Sabalenka, Paula Badosa, Barbora Krejcikova, Victoria Azarenka, Maria Sakkari, Garbine Muguruza și Ons Jabeur.
Deși a acceptat un wildcard la turneul de la Linz, Simona Halep nu ştie sigur dacă va participa la competiția din Austria, programată între 6 şi 12 noiembrie. Campioana noastră a avut probleme la spate pe durata săptămânii trecut la Cluj-Napoca şi nu ştie încă dacă va fi 100% aptă de joc, motiv pentru care va lua o decizie finală în zilele ce urmează.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo