Carla Suarez Navarro, fostă ocupantă a locului 6 WTA, a ajuns ieri la Paris pentru a se pregăti pentru revenirea pe terenul de tenis, chiar la al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, acolo unde a ajuns în două rânduri până în sferturile de finală, în 2008 și 2014. Revenirea ei în circuit se produce la 17 luni după ce a aflat că are cancer, în luna septembrie a anului trecut.
"Sunt extrem de încântată și nerăbdătoare să particip la Roland Garros. Am muncit din greu în ultimele luni să-mi dau o șansă la prezența aici și la a concura pentru ultima oară la acest turneu minunat. De abia aștept să iau primul contact cu terenul și să simt din nou cât de special este acest turneu pentru mine", a spus iberica.

Carla Suarez Navarro revine pe teren chiar la Roland Garros 2021

Tokyo 2020
Carla Suarez Navarro va participa pentru a 4-a oară la Jocurile Olimpice, după ce a învins cancerul
20/07/2021 LA 12:14
Carla Suarez Navarro a efectuat pregătirea pentru revenirea pe teren la turneul patronat de Ion Țiriac la Madrid, iar acum se simte pregătită pentru competiții. Iberica a declarat că-și dorește să participe pentru ultima dată la toate turneele majore, dar și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din acest an.
Pe 1 septembrie 2020, Carla Suarez Navarro a primit o veste cutremurătoare. Ea a fost diagnosticată cu un cancer al sistemului limfatic și a trebuit să urmeze chimioterapie timp de șase luni, dar acum e complet refăcută și pregătită să revină pe teren. Într-una dintre edițiile Players' Voice, Eurosport, Carla Suarez Navarro a făcut mărturii emoționante despre întreg procesul parcurs anul trecut, despre durerile și apatia pe care le simțea, despre aflarea diagnosticului, pandemie și viața în circuitul WTA.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Tenis
Planul măreț pus la cale de Carla Suarez Navarro după ce a învins cancerul: "Asta mi-am propus!"
01/05/2021 LA 15:02
Tenis
Carla Suarez Navarro a câștigat meciul vieții! Iberica s-a vindecat de cancer: "Sunt mai puternică!"
22/04/2021 LA 12:04