Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Darren Cahill

Bianca Dumitru

Publicat 22/09/2021 la 20:33 GMT+3

Simona Halep a anunțat astăzi că și-a încheiat colaborarea cu antrenorul Darren Cahill. Ilie Năstase a comentat decizia sportivei și a spus că nu se pune problema unei colaborări.

Ilie Năstase și Simona Halep

Credit imagine: SID

Simona Halep a anunțat astăzi, printr-o postare pe contul său de Facebook, că își încheie colaborarea cu australianul Darren Cahill, după 6 ani în care au lucrat împreună. Sportiva a publicat un mesaj emoționant pentru antrenorul alături de care a obținut cele mai mari performanțe ale carierei.
După anunțul Simonei Halep, Ilie Năstase a comentat despărțirea dintre cei doi, arătându-se surprins de această mutare. Fostul mare tenismen român a punctat că nu se pune problema unei colaborări între el și Simona, fiind convins că dubla campioană de Grand Slam are deja un plan de viitor.
"Nu am știut nimic despre intenția Simonei de a se despărți de Darren Cahill. M-a luat puțin prin surprindere. Dar Simona Halep a dovedit că știe ce face. Cum nu știam, nici nu văd ce aș putea comenta. Însă nu se pune problema de a colabora. Nu am discutat cu ea pe tema asta și nici cu altcineva din anturajul ei... Cred că doar Simona știe cine va fi viitorul ei antrenor. Am încredere în alegerile ei", a declarat Ilie Năstase, potrivit Playsport.

Ce urmează pentru Simona Halep după despărțirea de Darren Cahill

În acest moment, Simona Halep este în vacanță, alături de noul ei soț, Toni Iuruc. În același timp, campioana noastră postează imagini din sala de forță, acolo unde se pegătește pentru revenirea pe terenul de tenis. După câteva meciuri foarte bune la US Open, acolo unde a ajuns în optimi, Simo va participa la 3 turnee până la finalul anului, dar fără Darren Cahill.
Următoarea competiție la care va participa dubla campioană de Grand Slam din România este BNP Paribas Open, din Indian Wells, California. Turneul pe care Simona l-a câștigat în 2015 se va desfășura între 6 - 17 octombrie. Acolo, Simona Halep va fi cel mai probabil însoțită de Daniel Dobre, antrenorul român alături de care a cucerit în 2019 titlul de la Wimbledon.
Mai apoi, după Indian Wells, Simona va participa la Kremlin Cup, în Moscova, competiție care este programată în perioada 18 - 24 octombrie. Simona are în palmares un trofeu de campioană și de la acest turneu, din 2013. Ultimul turneu din sezon la care Simona Halep va lua parte este găzduit chiar în România. Simona va participa la Transylvania Open, turneu care se desfășoară în Cluj-Napoca, care începe pe 25 octombrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo