Eurosport
Magică! Gabriela Ruse este în FINALĂ la Transylvania Open. Salt spectaculos în clasamentul WTA
De
Publicat 21/10/2023 la 17:31 GMT+3
România are o reprezentantă în ultima manșă a turneului de la Cluj Napoca. Gabriela Ruse, care a reușit o competiție solidă, a ajuns în marea finală, după un succes obținut sâmbătă, în penultimul act, scor 6-1, 6-4, în fața Rebekai Masarova.
Gabriela Ruse, foto: Twitter
Credit imagine: Twitter
Gabriela Ruse e într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei. Sportiva de 25 de ani a ajuns pentru a doua oară în semifinalele unui turneu, în decurs de o săptămână, de această dată chiar acasă, în fața propriilor fani, la competiția de 250 de puncte de la Cluj Napoca, Transylvania Open, dotată cu premii totale de 259.303 dolari.
Până în penultimul act al competiției, Ruse a avut un parcurs foarte frumos, eliminându-le pe rând pe favorita numărul 2, Alycia Parks, pe unguroaica Anna Bondar și ultima dată pe columbianca Emiliana Arango, locul 118 WTA.
Pentru un loc în finala competiției de la Cluj-Napoca, Ruse a avut-o de partea cealaltă a fileului pe Rebeka Masarova. Jucătoarea spaniolă de origine slovacă a trecut de Ana Bogdan cu 3-6, 7-6 (7/4), 6-3, vineri seara, în sferturile de finală, așa că misiunea lui Gabi era chiar dublă, dorind în același timp să își răzbune conaționala.
Prima finalistă de la Trasylvania Open a fost Tamara Korpatsch, după ce a reușit să o depășească pe conaţionala Eva Lys, cu 6-4, 6-3.
Cea de-a doua semifinală dintre Ruse și Masarova a început foarte bine pentru sportiva noastră, care a făcut foarte repede 3-0, profitând de greșelile adversarei pe propriul serviciu.
Masarova și-a recăpătat unul dintre break-uri, dar a fost insuficient, întrucât Ruse a rămas cu doi pași în față, s-a dus mai apoi la 4-1 și 5-1, ca în cele din urmă să închidă en-fanfare setul, 6-1, după doar 29 de minute de joc.
Citește și:
Gabi Ruse e în finala de la Transylvania Open
Masarova a început cu break setul al doilea, dar Ruse a reușit imediat re-break-ul și a reechilibrat situația pe tabelă.
Gabi a continuat însă să fie vioara întâi a partidei și de la 0-1 a făcut 4-1 în doar câteva minute.
Finalul setului a devenit mult mai încins, Gabi a avut 5-2, dar Masarova a sunat revenirea și a strâns scorul la 5-4.
Pe muchie de cuțit în ultimele secvențe ale jocului, Ruse a reușit până la urmă să închidă setul și meciul, 6-4, și să se califice în finala de la Transylvania Open.
Pe 188 WTA înainte de acest turneu, Ruse are asigurat cel puțin locul 126 WTA, după calificarea în finală.
În cazul fericit în care va câștiga turneul de la Cluj, sportiva noastră are ocazia să acumuleze 673 de puncte și să urce până pe 106 WTA. Cel mai bun loc ocupat de Ruse în cariera sa a fost poziția 51, în mai 2022, după ce a trecut de primele tururi la Roma și Madrid.
În ultimul act, Ruse se va duela cu Korpatsch (28 ani, 105 WTA), care va juca în prima ei finală WTA la simplu, după ce a avut cea mai bună clasare din carieră pe locul 74 (ocupat în noiembrie 2022).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo