Eurosport
Maria Sharapova trage un semnal de alarmă! Marea problemă din tenis: "Publicul de la US Open habar n-avea!"
De
Publicat 14/10/2023 la 11:15 GMT+3
Maria Sharapova a vorbit de curând despre marea problemă din tenisul feminin: lipsa de promovare: "99% din publicul de la US Open habar nu avea unde va juca Coco Gauff în continuare".
Maria Sharapova
Credit imagine: Getty Images
Maria Sharapova a evidențiat recent lipsa de marketing și de implicare în lumea tenisului, susținând că aproape tot publicul de la US Open nu știa despre faptul că Gauff va juca în China după ultimul turneu de Grand Slam al anului. După o carieră strălucitoare de 19 ani în tenis, Sharapova s-a orientat către modă, antreprenoriat și investiții. Ea a participat recent la o conferință organizată de Bloomberg, unde a abordat diverse aspecte ale carierei sale și ale viitorului financiar al tenisului cu gazda Jason Kelly.
Fiind întrebată despre ce trebuie să facă tenisul pentru a se dezvolta ca afacere, Sharapova a subliniat că sporirea implicării este calea de urmat: "Este o întrebare interesantă. Există o mulțime de opțiuni și de drumuri. Să începem să vorbim despre implicare și despre importanța implicării", a spus ea.
CITEȘTE ȘI:
Maria Sharapova a semnalat marea problemă din tenis: lipsa promovării
Rusoaica a deplâns lipsa de marketing în tenis. Ea a afirmat că majoritatea spectatorilor care au urmărit-o pe Gauff ridicând trofeul US Open la mijlocul lunii septembrie nu aveau nicio idee despre faptul că Gauff urma să participe la turneele din China: "O aveai pe Coco Gauff care tocmai câștigase primul ei turneu major la US Open, iar oamenii habar nu aveau ce urmează pentru ea. Câți oameni știu că ea joacă un turneu la Beijing?", a declarat cea care a cucerit cinci titluri de Grand Slam în carieră.
"A ajuns în semifinale și a pierdut, dar sunt sigură că 99 la sută dintre spectatorii de la US Open habar nu aveau unde va juca în continuare. Imediat, asta e din start, o problemă", a adăugat ea. Gauff a pierdut în fața celei care avea să devină campioană, Iga Swiatek, în semifinalele Open-ului Chinei.
Maria Sharapova a continuat și a comparat modalitățile prin care jucătorii de tenis pot interacționa cu fanii lor în acest moment cu cele disponibile atunci când ea era la început de carieră: "Se poate spune că în 2004, după ce am câștigat un Grand Slam, Facebook era singura modalitate prin care puteam interacționa cu fanii... doar cu o fotografie sau un videoclip", a spus fosta tenismenă ajunsă la 36 de ani.
Turneul ATP 1000 de la Shanghai se desfășoară în perioada 4-15 octombrie, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo