Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Marile nume din WTA se bucură de absența Simonei Halep de la Roland Garros. Anunțul făcut

Irina Aldea

Publicat 26/05/2021 la 10:24 GMT+3

Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la Roland Garros, iar Alex Corretja susține că marile vedete din WTA sunt încântate că scapă de jucătoarea care a înregistrat mereu cifre foarte bune pe suprafața roșie.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, a anunţat, vineri, pe Instagram, că nu va participa la turneul de la Roland Garros din cauza accidentării pe care a suferit-o de curând la Roma. Pe 12 mai, Simona Halep era nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc.
Mai apoi, Halep a anunţat că are o mică ruptură musculară în partea superioară a gambei stângi, urmând ca din 17 mai să înceapă recuperarea în România, la piscină şi sală. Campioana noastră va reveni pe teren, potrivit anunțului antrenorului ei, la un turneu pregătitor pentru Wimbledon, dacă totul merge potrivit planului.

De ce se bucură marile vedete din WTA pentru absența Simonei Halep din circuit

Alex Corretja, expertul Eurosport, a afirmat pentru colegii din Spania că jucătoarele din circuit se bucură pentru că Simona Halep nu va juca la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Spaniolul spune că, odată cu retragerea Simonei, șansele unor jucătoare de a pune mâna pe trofeu au crescut enorm. Ibericul este de părere că Simona este cea mai bună jucătoare din lume pe zgură și că le-ar fi fost greu rivalelor să o învingă la Roland Garros, în condiții normale.
"E o lovitură absența Simonei Halep, deoarece ar fi fost o favorită, evident. A câștigat deja acolo, a disputat finale și întotdeauna a jucat bine în ultimii ani. Când te gândești la o jucătoare care câștigă secțiunea feminină, automat te gândești la Simona. Poate că nu o pui pe primul loc, poate e pe doi sau trei, dar mereu e acolo. Este un șoc uriaș că nu va juca și este o veste grozavă pentru adversarele sale deoarece ele știu că una dintre cele mai periculoase jucătoare pe zgură nu va evolua. Simona pe zgură este una dintre cele mai dificile adversare pe care le poți întâlni", a spus Alex Corretja pentru Eurosport Spania.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo