După ce Eva Lys, sportivă născută în Ucraina, a făcut câteva dezvăluiri şocante într-un interviu acordat Eurosport Germania, dezvăluind că sportivele din Rusia își bat joc de Ucraina, a venit rândul ca Marta Kostyuk să ină cu precizări care indignează.
În conferința de presă de după victoria în fața belgienei de origine ucraineană Maryna Zanevska (6-7, 7-6, 7-5), la Indian Wells, Kostyuk a vorbit despre lipsa de empatie a jucătoarelor din Rusia. Acestea sunt preocupate de un singur lucru: că unele conturi le sunt blocate și nu au acces la banii lor.
"Un jucător mi-a trimis mesaje, altul a vorbit cu mine, dar nu am auzit scuze. Nu trebuie să fii implicat în politică pentru a te comporta ca o ființă umană. Toată lumea știe ce se întâmplă. Mă doare de fiecare dată când ajung pe terenul de antrenament și îi văd pe toți acești jucători ruși. Singura lor problemă în acest moment este că nu pot transfera bani. Este inacceptabil, doar despre asta vorbesc", a spus Marta Kostyuk, pentru ca apoi să vorbească despre cât de mândră este de țara sa și de oamenii care luptă pentru libertate: "Nu poți fi neutru în această situație. "Nu războiului" poate însemna mai multe lucruri. De exemplu, noi (n.r. Ucraina) am putea pune capăt războiului prin capitulare. Dar asta nu a fost niciodată o opțiune. Din prima zi, am știut că nu se va întâmpla, deoarece știam clar că oamenii nu vor dori să se integreze în Rusia. O voi spune de o sută de ori: Ucraina nu va renunța. Putem pierde, deși nu cred, dar Ucraina nu se va preda niciodată".
Roland-Garros
Pablo Carreno Busta - Gilles Simon - Roland-Garros
ACUM O ORĂ

Kostyuk, despre războiul din Ucraina

Kostyuk a dezvăluit că i-a fost teribil de greu în primele zile de război, în contextul în care familia ei este în Ucraina și nu are siguranța că îi va mai vedea vredoată. Apoi, această stare de anxietate s-a transformat în vină, însă între timp sportiva de 19 ani a înțeles că, prin tenis, poate să aibă și ea un rol în oprirea ostilităților în țara natală.
"Te duci la culcare neștiind dacă, când te trezești, vei mai avea o familie. Asta a fost starea mea de spirit în primele zile. Apoi te obișnuiești cu situația, înțelegi ce se întâmplă, cine face ce, tactica rușilor. La început m-am simțit vinovată că nu sunt acolo. "Toată familia mea este acolo în afară de mine, de ce?", mă întrebam. M-am simțit vinovată jucând tenis, că cerul deasupra mea era albastru și calm. Dar nu e sănătos să gândesc așa, toată lumea luptă cum poate. Treaba mea este să joc tenis. Așa pot ajuta. Nu m-am simțit niciodată atât de aproape de țara mea și de poporul ucrainean ca astăzi. Suntem o mare familie", a mai spus Kostyuk.
În turul secund de la Indian Wells, Kostyuk va avea o misiune extrem de grea, urmând a o întâlni pe Elise Mertens, capul de serie 20.
Roland-Garros
Lorenzo Musetti - Stefanos Tsitsipas - Roland-Garros
ACUM 2 ORE
Roland-Garros
Chloé Paquet - Aryna Sabalenka - Roland-Garros
ACUM 4 ORE