Martina Navratilova și pariul nebun făcut după US Open: "Matematic încă e posibil! Eu cred!"

Martina Navratilova, campioană de 18 ori la simplu în turneele de Mare Șlem, crede că Aryna Sabalenka o poate detrona pe Iga Swiatek de pe prima poziție a clasamentului WTA, până la finalul anului. Poloneza are un avans important, însă campioana de la US Open e într-o formă mult mai bună și va beneficia de faptul că toate turneele mari rămase din sezon vor avea loc pe hard.

Martina Navratilova

Credit imagine: Getty Images

Odată cu triumful din finala Flushing Meadows, cu Jessica Pegula, Aryna Sabalenka și-a trecut în palmares al doilea trofeu major al sezonului pe hard, după ce în iarnă se impunea la Australian Open. Succesul de la New York a însemnat deja calificarea bielorusei la Turneul Campioanelor, dar și reducerea distanței față de Swiatek la "doar" 2169 puncte.
Diferența e în teorie mare, în contextul în care au mai rămas doar câteva turnee mari (Beijing - WTA 1000, Wuhan - WTA 1000 și Turneul Campioanelor), dar Martina Navratilova e convinsă că e doar o chestiune de timp până se va face rocada la vârf între Iga și Aryna. De altfel, fosta mare campioană a îndrăznit să anticipeze că bielorusa va termina 2024 pe locul 1 WTA, preconizând, probabil, că sportiva de 26 de ani va merge și la câteva competiții de WTA 500.
"Aryna e cea mai bună jucătoare din lume pe suprafețe rapide și cred că poate termina anul 2024 pe primul loc, înaintea Igăi Swiatek. Diferența dintre cele două pare mare, dar matematic încă e posibil, așa că eu cred în Sabalenka. A câștigat două turnee de Grand Slam în 2024, a arătat că e cea mai bună", a spus Navratilova, citată de Tennis Up To Date.

Navratilova, pronostic optimist și pentru carierele lui Alcaraz și Sinner

La masculin, anul 2024 a însemnat împărțirea Grand Slamurilor între doi sportivi născuți după 2000, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Cei doi au deja 6 turnee majore în "CV-urile" lor, asta în contextul în care toți jucătorii din "generația '90" au reușit să adune doar 2 Grand Slamuri (Thiem și Medvedev, ambii la US Open).
Odată cu retragerea lui Djokovic, italianul și spaniolul vor avea undă verde să continue "tradiția" începută în acest sezon, iar Navratilova îi vede pe amândoi depășind 10 Grand Slamuri până la momentul retragere. Până în acest moment, în tenisul mondial (inclusiv turneele dinainte de era open), doar Novak Djokovic (24), Rafa Nadal (22), Roger Federer (20), Pete Sampras (14), Roy Emerson (12) Bjorn Borg (11) și Rod Laver (11) au reușit să treacă de pragul celor 10 turnee majore cucerite în carieră.
"Cred că Sinner ar trebui să vizeze un număr de Grand Slamuri cu două cifre. Și aș spune același lucru și despre Alcaraz, singurul lucru care îi poate opri sunt accidentările, altfel ar trebui să reușească să depășească zece turnee majore fiecare fără mari emoții", a mai spus fosta mare campioană.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo