Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Matteo Berrettini, furios după meciul Djokovic – Nadal de la Roland Garros: "Pentru ei s-a putut, în cazul meu nu!"

Irina Aldea

Publicat 26/06/2021 la 21:25 GMT+3

Matteo Berrettini și-a exprimat frustrarea cu privire la regulile de la Roland Garros, care au fost respectate în cazul său, dar încălcate în cazul lui Novak Djokovic și Rafael Nadal.

Matteo Berrettini

Credit imagine: Getty Images

Campion la turneul de la Queen’s, Matteo Berrettini și-a exprimat la Londra frustrarea pentru cele întâmplate la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros. Italianul a disputat meciul din sferturile de finală de la Paris în compania lui Novak Djokovic, în ultimul meci de pe Arena Philippe Chatrier.
În decursul acelui meci, care a durat trei ore și 32 de minute de joc, fanii au fost alungați din tribune din cauza orei de stingere aplicată la Paris din cauza pandemiei de coronavirus. Meciul a fost întrerupt pentru ca spectatorii să părăsească complexul de la Roland Garros, iar criticile au venit valuri în direcția organizatorilor.

Matteo Berrettini, critici dure după meciul Djokovic – Nadal de la Roland Garros

Dacă la meciul Berrettini – Djokovic fanii au fost alungați din tribune, nu la fel s-a întâmplat și la semifinala dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal, atunci când crainicul de pe Arena Philippe Chatrier i-a anunțat pe spectatori că pot rămâne în tribune până la finalul partidei dintre cei doi titani ai sportului alb.
picture

Roland Garros 2021: Rezumatul unui meci istoric: Novak Djokovic - Rafael Nadal 3-6, 6-3, 7-6, 6-2

Matteo Berrettini a găsit această decizie insultătoare și și-a exprimat frustrarea în mod public: "La Roland Garros în timpul meciului meu cu Djokovic, fanii au fost scoși din tribune din cauza acelei ore de stingere. În schimb, la meciul Djokovic – Nadal, spectatorii au putut rămâne în tribune. Am fost foarte furios din cauza acestei decizii. Pentru ei s-a putut încălca regula orei de stingere, pentru mine însă, nu!", a spus Berrettini pentru Il Messagerro.
Turneul de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo