Meciul cu Maria Sharapova pe care Ana Ivanovic și-ar dori să-l rejoace: "Îmi aduc aminte perfect"

Ana Ivanovic a acordat un interviu pentru Eurosport în cadrul emisiunii "Hanging out with Babsi". Ea s-a retras din tenis în 2016, la 29 de ani, având în palmares un turneu de Grand Slam, Roland Garros în 2008, an în care a urcat și pe prima poziție în clasamentul mondial.

A fost intens. Aveam 20 de ani când am câștigat un Grand Slam și apoi am devenit numărul 1 mondial apoi. În acel moment totul se schimbă dintr-o bucurie pură la antrenamente și în competiții, într-o necesitate de a câștiga, de a fi numărul 1. Nu mi-a plăcut asta, voiam doar să joc tenis. Ești în lumina reflectoarelor. Dar să ajung numărul 1 mondial nu a fost visul meu, ci doar să joc, să mă bucur de tenis și să câștig meciuri și turnee. A fost destul de dificil să mă adaptez

Au fost câteva jucătoare cu care îmi plăcea să joc și unele cu care nu îmi plăcea și era dificil. Când am început, am avut cele mai dure lupte cu Patty Schnyder. Nu voi uita acele războaie, îmi aduc aminte de un sfert de la Berlin. Mereu am avut bătălii grozave cu Svetlana Kuznetsova. Dar cea mai dificilă adversară în cariera mea a fost Karolina Pliskova. În ultimii 2 ani de carieră am jucat de câteva ori cu ea și era atât de dificil să-i "citești" serva și să anticipezi unde va trimite, ea poate să-și mascheze foarte bine jocul. Mie îmi place să citesc jocul și cel mai mult îmi plăcea pe zgură, dar cu Pliskova a fost mereu foarte dificil. Nu ai schimburi lungi și servește foarte, foarte bine

Mi-ar plăcea să rejoc finala Australian Open împotriva Mariei Sharapova din 2008. A fost un prim set echilibrat, era 4-4 și 30-30 și eu serveam. Aveam o șansă decisivă pe forehand și am trimis în fileu. Am pierdut punctul, m-am deconcentrat și am pierdut parcă 7-5 în priul set. Pur și simplu nu am putut să trec peste acel punct. În mod normal uiți și ataci următorul punct, dar de data asta nu am reușit. Jucasem foarte bine la turneu așa că acela este meciul pe care mi-aș dori să-l rejoc.

Mi-ar fi plăcut să joc împotriva Monicăi Seles, carierele noastre nu s-au intersectat. Am întâlnit-o de câteva ori după ce s-a retras și e cu picioarele pe pământ, foarte timidă și umilă. Mi-ar fi plăcut să joc contra ei, este o persoană incredibilă.

Am crescut împreună în Serbia și am început să jucăm aproape în același timp, eu cu un an mai târziu. Apoi am participat când aveam 10-11 ani la multe turnee din Serbia. Ulterior am devenit prieteni apropiați. Fiecare a avut drumul lui, dar ceea ce a realizat e incredibil.

Probabil că da pentru că timpul e de partea lui. Cu siguranță mai are cel puțin 2 ani la dispoziție pentru asta și e unul dintre obiectivele sale majore.

Kim a fost un adevărat mentor pentru mine când am început, am petrecut mult timp vorbind cu ea. M-a ajutat să mă adaptez. Am devenit prietene, apoi ea a născut-o pe Jada, s-a întors și a câștigat un Grand Slam. Este incredibil ce a reușit. O respect atât de mult, este dificil să-mi imaginez cum poate acum că are 3 copii să revină. Nu pentru că nu e în forma fizică optimă, ci pentru că îți reacționează corpul diferit. Când ieși din competiție realizezi cât trebuie să te pregătești pentru a fi în formă și ea a fost în afara competiției o perioadă. Am urmărit câteva meciuri ale ei și lovește mingea incredibil de bine, dar sper să poată să revină la nivelul la care e obișnuită. Personal, nu cred că îi va fi ușor după atât de mulți ani de pauză.

Cred că cu Serena este mai mult gândul la acel Grand Slam decât dacă este în stare. A câștigat atâtea Grand Slam-uri înainte să nască, acum e partea emoțională a face pasul decisiv pentru câștigarea unuia.

Va fi o provocare mare. Nu aș vrea să trec prin asta. Am fost accidentată timp de 2 luni și a fost suficient de dificil. Unele jucătoare se vor adapta mai bine. Unii jucători se accidentează câteva luni și când revin sunt mai buni ca înainte. Depinde de fiecare persoană în parte dar cred totuși că jucătoarele tinere sunt avantajate pentru că le va fi mai ușor să revină la forma fizică necesară pentru meciuri și să aibă ritm de joc.

Îmi lipsește competiția. Este amuzant pentru că atunci când am început, pe la 15-16 ani mi-era foarte teamă să joc pe arenele centrale. Acum îmi lipsește și e puțin ciudat. Când îmi văd prietenii jucând și mă uit la turnee uneori îmi doresc să fiu acolo și să fiu în competiție. Îmi plac călătoriile, îmi place să mă întâlnesc cu prieteni și să merg în întreaga lume. Dar apoi te gândești la tot ce înseamnă asta, așa că sunt fericită.