Sporturile din Statele Unite ale Americii s-au oprit în loc în semn de protest în urma actelor de brutalitate ale poliției asupra oamenilor de culoare. Prima jucătoare din tenis care s-a alăturat acestor proteste a fost chiar Naomi Osaka. Imediat după victoria obținută în fața lui Anett Kontaveit, nipona a anunțat că nu va juca în semifinale în semn de protest față de comportamentul de care au parte oamenii de culoare din partea forțelor de ordine din SUA.
La câteva ore după anunțul lui Naomi Osaka, organizatorii au precizat că nu se va disputa niciun meci joi, din același motiv. Partidele vor fi transmise vineri, așadar, doar pe canalale Eurosport (ATP). Rămâne de văzut dacă această pauză o va influența în vreun fel pe Osaka în privința revenirii în turneu, în contextul în care demersul său și-a atins evident scopul. Momentan, Mertens apare pe tablou cu walkover, calificată în finală. Mai exact, lucrurile au degenerat în Statele Unite ale Americii după ce i s-a întâmplat lui Jacob Blake, tânărul de culoare de 29 de ani împușcat duminică de 7 ori, de un polițist din Wisconsin.
Laver Cup
Laver Cup : Top 5. Cele mai frumose mingi din prima zi
ACUM 6 ORE

Proetestele au debutat în luna mai, după moartea lui George Floyd

Pacea aparentă din Statele Unite ale Americii s-a încheiat brusc în momentul în care George Floyd, un bărbat de culoare, a fost “executat” în plină stradă de către polițist alb din Minneapolis. Prin urmare, mii de protestatari au ieșit pe străzi în mai multe orașe din SUA în ultimele zile pentru a protesta față de abuzurile poliției americane asupra persoanelor de culoare. Naomi Osaka a ieșit și atunci în stradă și a scandat împotriva forțelor de ordine abuzive.
George Floyd ar fi încercat să cumpere țigări cu o bancnotă de 20 de dolari care ar fi fost falsă. Vânzătoarea a chemat poliția, iar Floyd se afla în mașina sa la momentul sosirii ofițerilor. Deși el nu a opus rezistență și era încătușat, unul dintre polițiști a stat cu genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de 9 minute, acesta rămânând într-un final fără aer. Acesta este doar unul dintre multele incidente de acest fel în care polițiștii americani comit abuzuri împotriva persoanelor de culoare din SUA. În cele din urmă, toți cei patru polițiști implicați în acest caz au fost concediați iar cel care și-a pus genunchiul pe gâtul lui Floyd a fost ulterior arestat și pus sub acuzare pentru crimă.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
ACUM 7 ORE
Laver Cup
Laver Cup : Federer ovaționat de către fani la Boston
ACUM 8 ORE