Într-o lume a tenisului care a văzut multe ascensiuni colosale ale unor copii-minune, Martina Hingis a fost și rămâne numărul unu. Niciun jucător și nicio jucătoare nu a reușit să câștige un titlu de Mare Șlem la seniori mai rapid în carieră decât jucătoarea născută la Kosice. Tenisul a fost dintotdeauna în ADN-ul Martinei, părinții săi Melanie Molitor și Karol Hingis fiind ambii jucători de tenis. Iar în mintea lui Melanie gândul de a-și dedica toată energia pentru a crește o campioană în tenis se înrădăcinase clar încă din perioada sarcinii.
https://i.eurosport.com/2021/02/09/2989473.jpg
Și ce campioană avea să descopere Australia în 1997!
ATP Rotterdam
ATP Rotterdam | Andrey Rublev și Marton Fucsovics vor lupta pentru titlu, în direct pe Eurosport
ACUM 2 ORE
Deși avea doar 16 ani, Martina adunase deja opt prezențe pe tablourile principale în Grand Slam-uri (accentuăm, la seniori – desigur!). La debutul absolut la Australian Open, Hingis câștiga cu 6-0 primul set în fața americancei Jolene Watanabe, iar pe al doilea îl lua trecând prin cel mai greu test al presiunii din tenis – un tie-break (7-2). Kyoko Nagatsuka a oprit-o atunci în turul doi, însă până la finalul sezonului Martina își trecea deja în cont prima prezență în săptămâna a doua a unui Slam, la US Open. Wimbledon a fost singurul turneu la care Hingis nu și-a câștigat meciul de debut. În 1996, Martina confirma deja, cu sfert de finală la Melbourne, tur 3 la Paris, optime la Wimbledon și semifinală la New York. De aceea, Hingis era cotată cap de serie 4 la startul Australian Open 1997.

#MeciuriMemorabile Australian Open | Martina Hingis, cea mai tânără câștigătoare de Grand Slam

Martina Hingis a reușit totuși să ia prin surprindere o lume întreagă. A urcat treaptă cu treaptă spre trofeu cu siguranța unei campioane cu vitrina plină de trofee, fără să piardă vreun set. Finala a fost cireașa de pe tort, un sec 6-2, 6-2 în fața câștigătoarei din urmă cu doi ani, Mary Pierce.
"Mândria Elveției" era o fată luată de mână de mama sa pentru a fugi dincolo de graniță pe când ea avea doar 7 ani. Era "adoptată" de Elveția și fata care vrăjise Elveția.
În turul trei la Australian Open 1997, Martina Hingis o expediase pe Barbara Schett 6-2, 6-1, mai rapid decât austriaca ar fi putut să spună 's#%t'. Mai departe, a blocat cursele impresionante ale româncelor Ruxandra Dragomir (7-6/6, 6-1) și Irina Spîrlea (7-5, 6-2). În semifinale și finală, Mary Joe Fernandez și Mary Pierce îi smulgeau doar câte patru game-uri.
Soarta titlului nu a fost niciun moment în dubiu, însă spectacolul oferit de Hingis era totuși irezistibil. 64% dintre seturile jucate de Hingis la Australian Open 1997 se încheiaseră cu 6-1 sau 6-2. Vraja se adâncea când noua campioană, încă stângace în limba engleză, i s-a adresat mamei: "Mulțumesc mamei mele. M-ai sprijinit 14 ani... când aveam doi ani mi-a dat o rachetă de tenis și mi-a spus: joacă!'"

#MeciuriMemorabile la Australian Open | "Era Martinei Hingis"

Finala Australian Open 1997 a fost "momentul zero" pentru "era Martinei Hingis". Ea a jucat șase finale consecutive la Melbourne, câștigându-le pe primele trei. Iar în 1997 avea să dispute toate finalele de Grand Slam din sezon, ratând trofeul doar la Roland Garros!
Din păcate, când cei șase ani ei "Erei Hingis" la Australian Open s-au încheiat, Martina își anunța retragerea. Avea doar 22 de ani în februarie 2003, însă trecuse prin operații la ambele glezne și accidentările îi știrbiseră plăcerea de a concura. O altă Martina Hingis avea să revină pe terenurile de tenis în 2006.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.

Australian Open 2021 - Acțiunea de la Melbourne revine pe Eurosport

Tenis
Tecău și Krawietz s-au calificat în finala de dublu de la Rotterdam
ACUM 9 ORE
Tenis
Roger Federer revine pe teren după 13 luni! Cu cine joacă la Doha și ce spune de rivalitatea cu Nole
ACUM 14 ORE