Simona Halep, discurs de mare campioană, după titlul cucerit la Melbourne Summer Set 1! Ce i-a transmis lui Darren

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2, după ce a învins-o, în finală pe Veronika Kudermetova.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep e campioană la Melbourne Summer Set 1, după victoria în fața Veronikăi Kudermetova. Românca s-a impus cu scorul de 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 15 minute de joc. Acesta este primul titlu din 2022 pentru Simona Halep și al 23-lea al carierei, în cea de-a 41-a finală disputată.
Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 18.037 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 31.000 de dolari şi 280 de puncte WTA. Simona Halep a câştigat ultimul trofeu pe 21 septembrie 2020, la Roma. Campioana noastră va urca pe locul 15 după acest turneu, iar rusoaica va coborî până pe locul 32.

Ce a spus Simona Halep la ceremonia de premiere

"Este o plăcere să vorbesc din nou pe acest teren. Acum 2 ani am fost în această poziție, nu am câștigat atunci, dar mă bucur enorm pentru acest moment. Felicitări, Veronika, pentru săptămâna pe care ai avut-o și mult succes la Australian Open, e mult mai important acolo. Mulțumesc echipei mele pentru susținere, știu că nu e ușor să lucrați cu mine, dar hai să continuăm să muncim pentru că îmi place acest sentiment. Vreau să-i mulțumesc lui Darren, l-am văzut pe ecranul mare, nu mai e antrenorul meu, dar e ca un membru al familiei, mă simt de fiecare dată excelent în Australia. Mulțumesc tuturor celor care au făcut acest turneu posibil", a spus Simona Halep la ceremonia de premiere.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo