Eurosport
Antrenorul lui Medvedev nu se sperie de Sinner, înaintea semifinalei de la Miami: "L-am văzut fără reacție"
De
Publicat 29/03/2024 la 16:34 GMT+2
Daniil Medvedev - Jannik Sinner va fi prima semifinală a Mastersului de la Miami, iar partida se anunță una electrizantă, ambii jucători fiind într-o formă foarte bună. Medvedev a pierdut ultimele 4 meciuri contra italianului, dar Gilles Cervara crede că elevul său are șanse la victorie, subliniind că Jannik poate fi extrem de vulnerabil în anumite momente.
Daniil Medvedev og Jannik Sinner.
Credit imagine: Getty Images
Daniil Medvedev a făcut un turneu perfect până acum la Miami, dar primul test adevărat îl va avea în această seară, când se va duela cu Jannik Sinner în semifinale. Partida va fi o reeeditare a ultimului act de anul trecut, când Medvedev s-a impus în două seturi (7-5, 6-3).
Acela a fost și ultimul succes al rusului contra numărului 3 ATP, pentru că de atunci a pierdut 4 meciuri din tot atâtea disputate împotriva acestuia, ultimul în finala de la Australian Open din acest an, după ce a condus cu 2-0 la seturi. Deși Sinner e în forma vieții, având un singur eșec în 2024, Gilles Cervara crede că Medvedev are șansele sale la victorie.
Antrenorul rusului a explicat că l-a văzut pe Sinner suferind extrem de tare în semifinala cu Alcaraz de la Indian Wells, deci Medvedev l-ar putea pune în mare dificultate. Cervara a dat de înțeles că Daniil are o șansă mai mare dacă nu se angrenează într-un joc foarte rapid, capitol la care italianul excelează.
"Diferența dintre Daniil și Sinner față de anul trecut este că Sinner a câștigat un Grand Slam. Asta îi aduce un statut și o încredere cu adevărat diferită. Dacă adaugi capacitatea lui de a zdrobi pe pe oricine cu viteza mingii, este într-o situație destul de confortabilă. Jucând foarte rapid, el este capabil să declanșeze o lovitură și mai rapidă, de parcă ar fi apăsat un buton pentru ca o minge fulger să-i iasă din rachetă. Dar l-am văzut și în dificultate, chiar și fără reacție, împotriva lui Alcaraz la Indian Wells. Acest lucru sugerează că există o zonă exploatabilă și va trebui să ajungem acolo.", a spus Cervara pentru L'Equipe.
MEDVEDEV, UIMIT DE UN ASPECT AL JOCULUI LUI SINNER, ÎNAINTE DE SEMIFINALA DE LA MIAMI
Medvedev și Sinner se respectă foarte mult și fiecare dintre ei știe că va trebuie să fie la 100% pentru a se califica în finală. Italianul a glumit la conferința de presă de după victoria cu Machac din sferturi, spunând că speră ca rusul să nu joace precum a făcut în primele două seturi din finala Australian Open, pentru că meciul s-ar termina foarte repede.
Sinner are un raport de victorii/înfrângeri de 20-1 în 2024 şi, chiar dacă în unele partide de la Miami - în special cu Griekspoor (5-7, 7-5, 6-1) - a arătat că are şi slăbiciuni în joc, a găsit drumul spre victorie. Medvedev a explicat că acest lucru reprezintă apanajul marilor campioni şi speră să îi poată da italianului o replică mai puternică decât în ultimele luni.
"Jannik joacă din ce în ce mai bine şi are încrederea la cel mai ridicat nivel. L-am urmărit la TV în majoritatea meciurilor şi am văzut că în unele partide pare să aibă probleme, dar reuşeşte să găsească mereu soluţii. Asta fac marii campioni. Va fi o provocare mare pentru mine şi voi încerca să fiu la 100%", a declarat Medvedev după calificarea în semifinale.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo