Alcaraz nu susține procesul intentat de PTPA împotriva ATP, WTA, ITF și ITIA! "A fost surprinzător"
Carlos Alcaraz va debuta zilele viitoare în turneul de la Miami, unde îl va înfrunta în turul 2 pe David Goffin (locul 55 ATP). La conferința de presă dinaintea competiției, ibericul a vorbit despre procesul intentat de Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA), anunțând că nu susține acest demers.
Djokovic v Alcaraz - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz se află în aceste zile la Miami, unde îl va înfrunta în turul 2 al Masters-ului pe David Goffin (locul 55 ATP), sportiv cu care s-a mai duelat de 3 ori până acum.
Înaintea debutului în competiție, ibericul a susținut o conferință de presă în care a fost întrebat, printre altele, despre acțiunea fără precedent intentată de PTPA împotriva principalelor organisme de conducere ale tenisului mondial.
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis, înființată de Novak Djokovic și Vasek Pospisil în urmă cu 6 ani, acuză ATP, WTA, ITF și ITIA că guvernează un sistem corupt, ilegal și abuziv, în care jucătorii sunt trecuți în plan secund, fiind scutiți de multe drepturi și controlați prin regulamente în defavoarea lor.
Plângerea depusă la Tribunale din SUA, Regatul Unit și Uniunea Europeană a fost semnată de 12 foști sau actuali jucători și jucătoare de tenis, printre care se remarcă Sorana Cîrstea, Nick Kyrgios, Reilly Opelka și Varvara Gracheva.
PTPA, care a anunțat că are susținerea a peste 250 de sportivi, îl citează în documentul de peste 150 de pagini depus la dosar și pe Carlos Alcaraz, cu o declarație făcută anul trecut cu privire la programul încărcat al jucătorilor de tenis.
Alcaraz nu susține procesul intentat de PTPA
"Mulți jucători vor să joace mai mult sau chiar mult mai mult. Mulți jucători simt că, OK, este un calendar bun. Și mulți spun că este foarte aglomerat și că sunt multe turnee pe parcursul întregului an.
Eu sunt genul de jucător care crede că există o mulțime de turnee în timpul anului, turnee obligatorii și, probabil, în următorii câțiva ani, vor fi și mai multe competiții, mai multe turnee obligatorii. Deci, vreau să spun, probabil că ne vor omorî într-un fel", a spus Alcaraz, în septembrie 2024, în timpul Laver Cup.
Deși numele său apare în dosar, fostul lider mondial a anunțat că nu susține acest demers al asociației lui Novak Djokovic, precizând că nici nu a fost informat despre proces, aflând despre el din social media.
"Sunt unele lucruri cu care sunt de acord. Există alte lucruri cu care nu sunt de acord. Dar cel mai important lucru acum este că nu susțin acest demers. Asta este tot.
Sincer, a fost surprinzător pentru mine, pentru că nimeni nu mi-a spus nimic despre asta. Așa că tocmai am văzut subiectul pe rețelele de socializare", a declarat Carlos Alcaraz, citat de ESPN.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2205.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
5
6
6
7
4
3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)