Irina Begu s-a calificat în turul 2 la Miami! Românca a fost condusă cu 5-1 de sportiva de pe locul 219 WTA

Irina Begu s-a calificat în această după-amiază în turul 2 al turneului de la Miami, după ce a învins-o în două seturi pe Alexandra Eala, sportivă aflată pe locul 219 WTA.

Irina Begu

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu s-a calificat în turul 2 al turneului de la Miami, după ce a învins-o în două seturi pe Alexandra Eala (locul 219 WTA), scor 2-6, 5-7, după o oră și 50 de minute de joc.
Românca de pe locul 34 WTA a început meciul cu mici dificultăți, fiind condusă cu 2-0, după două game-uri în care nu a reușit decât câte două puncte. Begu a intrat, însă, imediat în joc și a legat 6 game-uri consecutive, adjudecându-și primul set după doar 33 de minute.
În startul setului 2, Irina nu s-a mai regăsit, iar jucătoarea de doar 17 ani din Filipine a reușit să se distanțeze, conducând cu 5-1. Apoi Eala a pierdut pe propriul serviciu șansa de a închide setul, iar Begu a revenit, legând 5 game-uri consecutive și preluând conducerea.
Ulterior, Irina Begu a închis jocul cu un game pe propriul serviciu câștigat la 0, calificându-se în turul 2 la Miami. În următoarea fază a competiției, românca o va înfrunta pe Qinwen Zheng, a 23-a favorită a competiției.
Citește și:

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan joacă miercuri la Miami

România mai are încă două reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Miami, acestea urmând a debuta mâine în competiție.
Sorana Cîrstea, care se află pe locul 74 mondial, va juca în primul tur contra mexicancei Fernanda Contreras Gomes, ocupanta poziției 179 WTA. Cele două nu s-au mai înfruntat niciodată până acum.
Tot mâine, Ana Bogdan (locul 60 WTA) se va duela cu americanca Robin Montgomery (locul 193 WTA), pe care nu a mai întâlnit-o până acum.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo