Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Miami, tărâm interzis?! Ostapenko, eliminată de o jucătoare care rescrie istoria! 5 sportive din TOP 15 sunt OUT

Maria Olteanu

Actualizat 24/03/2024 la 10:53 GMT+2

Jelena Ostapenko a fost eliminată în turul al treilea de la Miami Open, după ce a câștigat doar 4 game-uri în jocul cu Anna Kalinskaya. În total, după ultimele meciuri, 5 jucătoare din TOP 15 WTA au fost eliminate din concursul de 1000 de puncte de la Florida.

Ostapenko

Credit imagine: Getty Images

Continuă surprizele la Miami în turul al treilea al competiției de la Florida. Jelena Ostapenko a cedat meciul jucat noaptea trecută și a fost eliminată din competiție de Anna Kalinskaya, care s-a impus 6-3, 6-1, la capătul unui meci în care a dominat-o clar pe letonă.
În runda următoare a competiției, pentru un loc în sferturile de finală ale turneului, Kalinskaya se va duela cu grecoaica Maria Sakkari.
În urma meciului cu Ostapenko, rusoaica a reușit să scrie istorie la Miami. Anna Kalinskaya a bifat a cincea victorie în fața unor adversare din Top 10 WTA în 2024, devenind doar a patra jucătoare din acest secol care obține atâtea victorii în primele trei luni ale unui sezon, în timp ce se află în afara locurilor din Top 20 WTA.

Anna Kalinskaya scrie istorie la Miami, după ce a trimis-o acasă pe Ostapenko

Anna a făcut un joc extrem de solid și a produs o adevărată surpriză în competiție, unde nu mai puțin de 5 jucătoare din TOP 15 WTA au fost eliminate.
De la Miami, pe lângă Ostapenko, dintre favorite au mai fost eliminate prematur și Aryna Sabalenka (nr.2 WTA), Ons Jabeur (nr.6 WTA), Qinwen Zheng (nr.8 WTA) și Haddad Maia (nr.13 WTA).
De asemenea, în 2024, Anna Kalinskaya este jucătoarea care a învins deja 5 campioane de Grand Slam, arătând că traversează o formă extraordinară.
Tot la feminin, Iga Swiatek a avansat în optimi, după un succes rapid în fața italiencei Camila Giorgi. Swiatek continuă să se lupte cu recordurile, iar numărul 1 WTA a egalat o performanță a Mariei Sharapova - 81 de victorii în primele 100 de meciuri din turneele de Masters 1000.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo