Sorana Cîrstea a demolat-o pe Caroline Garcia și e în turul 3 la Miami! Meci perfect pentru româncă

Sorana Cîrstea a învins-o pe Caroline Garcia, scor 6-2, 6-3 și s-a calificat în turul 3 al turneului WTA 1000 de la Miami. A fost a doua victorie în numai o săptămână a sportivei noastre contra franțuzoaicei de pe locul 4 în lume.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a învins-o săptămâna trecută pe Caroline Garcia la Indian Wells, iar românca a demonstrat că nu a fost din întâmplare. Chiar dacă jocul său a scârțâit serios în meciul din primul tur cu mexicanca Fernanda Contreras Gomez, sportiva noastră și-a ridicat nivelul și a obținut o nouă victorie de răsunet în fața celei de-a 4-a jucătoare a lumii.
Sorana a început fulminant partida de la Miami și s-a distanțat la 5-0 în primul set. Garcia a dar impresia că poate reveni și s-a apropiat la 2-5, dar românca a închis prima manșă pe serviciul adversarei.

Sorana Cîrstea, a doua victorie într-o săptămână cu Caroline Garcia, a 4-a jucătoare a lumii

Actul secund a fost mult mai echilibrat. Până la 3-3 s-a mers cu serviciul, deși Sorana a ratat 3 mingi de break legate în game-ul 6. Sportiva noastră a demonstrat că a progresat enorm la capitolul mental și a trecut cu bine peste acel moment. A făcut 4-3 pe propriul serviciu, iar apoi a reușit break-ul și s-a desprins la 5-3. Fără să-i tremure mâna când a servit pentru meci, Sorana a închis disputa cu 6-2, 6-3, după o oră și 19 minute de joc.
Pentru un loc în optimile de finală ale competiției din Florida, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Karolina Muchova, care nu a pierdut set în primele două tururi, în duelurile cu Jill Techmann și Lin Zhu. Va fi a doua dispută din acest an între sportiva noastră și Muchova. La Dubai, jucătoarea din Cehia s-a impus după un meci foarte echilibrat, scor 6-4, 7-6 (4). Cele două s-au mai întâlnit și în 2020, la US Open, și tot cehaoica a ieșit învingătoare, de acea dată în 3 seturi, cor 6-3, 2-6, 7-6 (7).
Alte rezultate finale de la Miami
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo