Curaj remarcabil pentru Vera Zvonareva, care, în ciuda faptului că a fost învinsă fără drept de apel de Danielle Collins, în turul doi la Miami, a atras respectul tuturor. Rusoaica a intrat pe teren cu un mesaj extrem de puternic, inscripționat chiar de ea, pe șapca purtată, cu ajutorul unui marker.
"Nu războiului" a fost mesajul tranșant destinat lui Putin, care a putut fi văzut pe toată durata partidei.
Miami Open
La ce să ne așteptăm de la Carlos Alcaraz!? Experții Eurosport România și-au spus părerile
04/04/2022 LA 09:25
Vera Zvonareva a fost semifinalistă la Wimbledon și US Open, în 2010, perioadă în care urcase în clasamentul WTA până pe locul 2. La dublu, ea a obținut rezultate mai mari, câștigând Australian Open și US Open, în două rânduri.

Daniil Medvedev s-a ferit să condamne public războiul

Atitudinea Verei Zvonareva e cu atât mai de lăudat cu cât cei mai mulți dintre jucătorii ruși s-au ferit să condamne războiul, chiar dacă au lăsat de înțeles că sunt promotorii păcii.
Daniil Medvedev a comentat, la conferința de presă susținută înainte de debutul său la ediția din acest an a Miami Open, situația în care se află sportivii ruși după războiul declanșat în Ucraina.
După ce ministrul englez al Sportului, Nigel Huddleston, a spus că rușii ar putea fi nevoiți să dea "un fel de asigurare că nu sunt susținători ai invaziei" pentru a putea juca la Wimbledon, tenismenul de pe locul 2 ATP a recunoscut că se teme că nu va putea juca la anumite turnee din cauza evenimentelor din ultima lună.
Medvedev a amintit că el își dorește să fie pace și a precizat că următorul turneu la care va participa este cel de la Monte Carlo, programat în perioada 9-17 aprilie, care va fi transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player.
"Încerc să iau totul pas cu pas, turneu cu turneu. Adică există reguli diferite de la competiție la competiție, regulamente care îmi dau sau nu voie să joc. Asta e, să fiu sincer, tot ce am de spus. Va fi la fel la fiecare turneu.
Următoarea competiție la care voi merge după Miami Open este ceaa de la Monte Carlo, unde în acest moment sunt rezident, îmi place acel turneu.
Nu am niciun răspuns referitor la Wimbledon. Toată lumea știe ce se întâmplă, situația din Ucraina este, desigur, imposibil de ignorat, dar mereu am spus că lumea are păreri diferite.
Întotdeauna eu am spus că sunt pentru pace. Este foarte greu în viață să vorbești despre ce este corect și ce nu este. Desigur, am propriile mele opinii pe diferite subiecte, dar prefer să vorbesc despre ele cu familia mea, cu soția mea, cu care uneori pot fi în dezacord, dar putem discuta", a declarat Daniil Medvedev, înainte de debutul la Miami Open.
Miami Open
Era Alcaraz a început! "O legendă în devenire. Deja îl văd printre marii favoriți la Roland Garros"
04/04/2022 LA 06:59
Miami Open
Iga Swiatek, entuziasmată de victoria cu Osaka în finala de la Miami! Predicția făcută de poloneză
03/04/2022 LA 06:05