Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ca un fulger! Sorana Cîrstea, victorie electrizantă cu Stephens, la Miami. 52 de minute de joc în două zile

Maria Olteanu

Publicat 23/03/2024 la 23:14 GMT+2

Sorana Cîrstea a trecut ca un fulger de Sloane Stephens, într-un joc care a durat mai puțin de o oră în turul 2 la Miami. Meciul a fost oprit vineri din cauza condițiilor meteo nefavorabile și reluat sâmbătă, cu victoria româncei, scor 6-2, 6-1.

Sorana Cîrstea, la US Open

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea a avut parte de un prim tur liber la turneul de 1000 de puncte de la Miami, iar în runda a doua s-a duelat cu Sloane Stephens, într-un meci care s-a întins pe două zile, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile de la Florida, care au înterupt partida vineri seara.
Jocul dintre cele două a început perfect pentru româncă, care a avut un debut ca din tun, după ce meciul fusese amânat cu cel puțin 5 ore. Sorana a avut nevoie de doar 13 minute pentru a face 4-0 în startul primului set, ca mai apoi americanca să revină ușor în meci.
La 5-2 în prima manșă, după 22 de minute de joc, partida a fost oprită din cauza ploii și nu s-a mai reluat până sâmbătă seara la ora 22:30 (ora României).
Cu moral bun după începutul de joc extrem de solid pe care l-a făcut vineri, Sorana, favorită numărul 19 la Miami, unde anul trecut atingea faza semifinalelor, a început la fel de bine și partea a doua a jocului, sâmbătă seara.
Românca a câștigat primul game al serii și a încheiat primul set al meciului, cel început vineri, scor 6-2.
Citește și:

Sorana Cîrstea, calificare în turul 3 la Miami

În 2024, cele două jucătoare se mai întâlniseră de alte două ori, împărțindu-și victoriile. În prima întâlnire din an, în primul tur de la Doha, Sorana Cîrstea a ieșit învingătoare, depășind-o fără probleme pe americancă, scor 6-3, 6-2. Mai apoi, cele două s-au reîntâlnit tot în turul 1 la Indian Wells, unde Sloane Stephens și-a luat revanșa în fața româncei, câștigând 6-0, 7-5.
Cea de-a treia întâlnire i-a revenit româncei, care a avansat în această seară în turul al treilea al competiției de la Miami, după ce a continuat forma bună de vineri și sâmbătă.
Cîrstea a început la fel de solid și setul secund, iar scenariul primei zile s-a repetat, românca având după doar câteva minute 4-0 pe tabelă. S-a făcut 5-0, iar imediat Stephens și-a câștigat serviciul, pentru 5-1.
S-a terminat până la urmă 6-1 pentu jucătoarea noastră, care se califică în turul 3 la Miami Open, unde se va duela cu favorita numărul 10, Daria Kasatkina.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo