Aryna Sabalenka ajunge "cu temele făcute" în finala cu Pegula de la Miami! Anunțul făcut de liderul WTA

Aryna Sabalenka - Jessica Pegula va fi marea finală a turneului WTA 1000 de la Miami, meci care va reprezenta reeditarea ultimului act de la US Open 2024. Bielorusa a pierdut ultimele două finale jucate în circuit, cu Madison Keys la Australian Open și cu Mirra Andreeva la Indian Wells, dar este foarte încrezătoare că a învățat o lecție importantă din acele eșecuri și se va descurca mult mai bine.

Aryna Sabalenka

Credit imagine: Getty Images

Aryna Sabalenka - Jessica Pegula va fi meciul care va decide campioana de la Miami, al 4-lea turneu WTA 1000 al sezonului. Niciuna nu a mai fost vreodată în ultimul act din Florida, astfel că vom avea o câștigătoare în premieră a prestigioasei competiții din Florida. Bielorusa a defilat până în ultimul act, necedând vreun set pe parcursul turneului, în timp ce Pegula a profitat de un culoar favorabil pentru a accede în finală (cel mai bine clasată jucătoare pe care a învins-o a fost Marta Kostyuk - 29 WTA).
Partida dintre Sabalenka și Pegula va fi prima șansă de revanșă pentru americancă, după finalele pierdute anul trecut în fața liderului WTA la Cincinnati și US Open. Jessica "nu aruncă prosopul fără luptă", dar a recunoscut că Aryna e o jucătoare greu de învins pe hard.
În mod cert, bielorusa începe ca favorită, însă la conferința de presă de după victoria cu Paolini din semifinale jurnaliștii i-au amintit că a pierdut ultimele două finale jucate în circuit, cu Madison Keys la Australian Open și cu Mirra Andreeva la Indian Wells.

Aryna Sabalenka, gata de finala cu Jessica Pegula de la Miami! Bielorusa, convinsă că a învățat multe după precedentele finale pierdute

Sabalenka a fost forate stăpână pe ea și a subliniat că a învățat o lecție prețioasă din acele eșecuri, manifestându-și convingerea că în meciul cu Pegula de la Miami se va descurca mai bine.
"M-am simțit destul de bine în Australia. Nu este vorba despre cum te simți, ci despre cum te adaptezi la diferite condiții. În ceea ce privește lecțiile, ei bine, cred că am învățat să mă concentrez pe mine, nu pe ce se întâmplă de cealaltă parte a fileului. Uneori, unele jucătoare ies pe teren fără să aibă nimic de pierdut și te înnebunesc cu loviturile lor, reușesc lovituri incredibile. În ultimele finale, cred că m-am concentrat mai mult asupra lor decât asupra mea. Voi avea aceeași mentalitate pe care am avut-o și astăzi, mă voi descurca mai bine decât în ​​ultimele două finale", a spus Sabalenka.
Pe lângă trofeul pus în joc, finala de la Miami dintre Aryna Sabalenka și Jessica Pegula va avea urmări importante și în clasamentul WTA. Dacă bielorusa va cuceri trofeul, se va distanța de Iga Swiatek, iar șansele ei de a rămâne în fotoliul de lider mondial până la finalul anului vor crește. În schimb, un succes al americancei ar propulsa-o pe aceasta pe aceasta pe locul 3 în ierarhia mondială, peste Coco Gauff.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo