Ce se întâmplă cu Iga Swiatek?! Incredibil de când nu a mai ajuns poloneza într-o finală
Iga Swiatek, favorita nr. 2 de la Miami, a fost învinsă în această seară, în două seturi, de Alexandra Eala. Poloneza a ratat, astfel, calificarea în semifinalele competiției în fața unei sportive de pe locul 140 WTA și a ajuns la 10 turnee disputate în care nu a reușit să atingă finala.
Iga Swiatek bei ihrer Niederlage gegen Mirra Andreeva in Indian Wells
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek a ratat în această seară calificarea în semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami, după ce a fost învinsă în două seturi de Alexandra Eala (locul 140 mondial), cu scorul de 6-2, 7-5, după o oră și 41 de minute de joc.
Pentru poloneza, care era cap de serie nr. 2 în competiția din Florida, aceasta a fost doar a patra înfrângere suferită în fața unei sportive ajunse pe tabloul principal datorită unui wildcard. Ultima dată Swiatek a pierdut cu Svitolina, la Wimbledon 2023.
De asemenea, tot la Miami, Iga a mai pierdut o dată în fața unei jucătoare din afara top 100 WTA. S-a întâmplat în 2021, când sportiva de pe locul 2 mondial era învinsă de Ana Konjuh, care ocupa atunci locul 338 WTA.
În plus, trebuie menționat faptul că fostul lider mondial nu a mai ajuns într-o finală de anul trecut, de la Roland Garros. Astfel, Iga a jucat 10 competiții fără a se califica în ultimul act.
Eala scrie istorie la turneul WTA 1000 de la Miami
În ceea ce o privește pe sportiva din Filipine, în urma victoriei cu Swiatek, Alexandra Eala s-a calificat în premieră în penultimul act al unui turneu de categorie WTA 1000, fiind și prima jucătoare din țara ei care ajunge atât de departe într-o astfel de competiție.
De asemenea, Eala este a doua cea mai tânără jucătoare de mână stângă care ajunge în semifinale la Miami, fiind mai în vârstă doar decât Monica Seles.
Prin calificarea în semifinale, filipineza a egalat cel mai bun rezultat obținut vreodată de un wildcard la Miami, anterior doar Justine Henin, în 2010, și Victoria Azarenka, în 2018, reușind o astfel de performanță.
La doar 19 ani, jucătoarea de pe locul 140 WTA a învins deja la Miami 3 foste câștigătoare de Grand Slam, Jelena Ostapenko, Madison Keys și Iga Swiatek.
În semifinalele turneului de la Miami, Alexandra Eala va juca împotriva învingătoarei din partida Emma Răducanu - Jessica Pegula. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Aryna Sabalenka și Jasmine Paolini.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/9637.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
6
7
2
5
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)