Jasmine Paolini, mesaj pentru Jannik Sinner după calificarea în semifinale la Miami! "Ne-a ajutat foarte mult"

Jasmine Paolini s-a calificat noaptea trecută în semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami, după ce a învins-o în două seturi pe Magda Linette (locul 34 WTA). După meci, sportiva de pe locul 7 mondial a vorbit despre rolul important pe care Jannik Sinner l-a jucat în motivarea tenismenilor italieni.

Jasmine Paolini

Credit imagine: Getty Images

Jasmine Paolini a învins-o noaptea trecută, în două seturi, pe Magda Linette (locul 34 WTA), scor 6-3, 6-2, obținând în premieră calificarea în semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami.
După meciul cu Linette, sportiva de pe locul 7 mondial a făcut câteva declarații și, printre altele, i-a adus un omagiu lui Jannik Sinner, căruia a ținut să-i mulțumească.
Paolini a vorbit despre impactul pe care rezultatele lui Sinner l-a avut asupra celorlalți tenismeni italieni și a spus că aceștia sunt motivați să obțină, la rândul lor, cât mai multe victorii, având dovada că acest lucru este posibil.
"Jannik ne-a ajutat foarte mult. Avem numărul 1 mondial, ceea ce este incredibil pentru Italia. Tenisul este în creștere. Suntem din ce în ce mai convinși că putem obține rezultate grozave pentru că vedem alți jucători reușind asta.
În timpul încălzirii, Lorenzo Musetti și Matteo Berrettini au fost acolo. Sunt mulți italieni în circuit, așa că e frumos", a declarat Jasmine Paolini, citată de WeLoveTennis.
În semifinalele turneului de la Miami, sportiva de 29 de ani din Italia o va înfrunta pe Aryna Sabalenka, care a trecut în sferturi de Qinwen Zheng, scor 6-2, 7-5.

Jannik Sinner e lider mondial detașat, în ciuda absenței

Deși se află în afara competițiilor oficiale timp de trei luni, Jannik Sinner continuă să își consolideze locul în istoria tenisului. Italianul de 23 de ani a reușit o performanță impresionantă: a depășit recordul lui Andy Murray în ceea ce privește săptămânile petrecute pe locul 1 ATP.
Cu 42 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, Jannik Sinner l-a întrecut pe britanic, care a dominat tenisul masculin timp de 41 de săptămâni la apogeul carierei sale. Chiar dacă este considerat, alături de Carlos Alcaraz, cel mai bun jucător din tenisul masculin la simplu, Sinner trece printr-o perioadă dificilă, fiind suspendat pentru trei luni, perioadă în care nu poate participa la competițiile ATP.
Deși nu a mai jucat din ianuarie, Sinner rămâne numărul 1 mondial datorită avantajului uimitor din clasament. El și-a început anul triumfând la Australian Open, unde l-a învins în finală pe germanul Alexander Zverev cu 6-3, 7-6, 6-3.
Această victorie i-a consolidat poziția în fruntea ierarhiei ATP, iar lipsa constanței rivalilor săi direcți a contribuit la menținerea sa pe primul loc.
Conform calculelor actuale, Sinner are șanse mari să rămână lider mondial și în momentul revenirii sale pe teren, programată pentru luna mai. Această performanță îl ajută să depășească recordul lui Andy Murray și să își întărească statutul de forță dominantă în tenisul masculin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo