Mirra Andreeva a văzut partea plină a paharului, după pana de curent de la Madrid: "A fost incitant". Gauff, adversara din sferturi, la 180 de grade
Publicat 29/04/2025 la 13:19 GMT+3
Mirra Andreeva și Coco Gauff, care vor fi adversare în sferturile de finală de la Madrid, au trăit total diferit pana de curent care a pus stăpânire pe capitala Spaniei ieri. Dacă rusoaica a tratat totul ca pe o experiență nouă, din care are ocazia să învețe, americanca a fost debusolată și nu a înțeles pentru început ce se petrece.
Mirra Andreeva și Coco Gauff (Roland Garros 2023)
Credit imagine: Getty Images
Jucătoarea americană Coco Gauff, numărul 4 mondial, şi rusoaica Mirra Andreeva, numărul 7, s-au calificat luni în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 1000 de la Madrid, înainte ca meciurile să fie suspendate din cauza unei pene majore de curent. Americanca s-a impus cu 6-4, 6-2 în faţa elveţiencei Belinda Bencic (42 WTA) în optimi de finală, iar rusoaica a învins-o pe ucraineanca Yuliia Starodubtseva (99 WTA) cu 6-1, 6-4.
Cele două jucătoare vor fi adversare în sferturi de finală, o fază a turneului în care Andreeva (care azi împlinește18 ani) a ajuns deja în 2024, dar pe care Gauff o va descoperi abia acum.
O pană de curent care a afectat întreaga Peninsulă Iberică şi o parte a teritoriului francez și a întrerupt celelalte meciuri la scurt timp după ora locală 12:30. Adolescenta din Rusia a văzut partea plină a paharului în haosul de ieri, explicând că fiecare experiență nouă te învață câte ceva.
"N-am mai trăit niciodată așa ceva, este un pic incitant într-un fel, pentru că a fost o experiență pe care am trăit-o în premieră. Sincer, am avut noroc că am fost programată atât de devreme, pentru că altfel aș fi așteptat foarte mult în complex", a spus rusoaica în vârstă de 18 ani, clasată pe locul 7 în lume, pentru L'Equipe.
Coco Gauff, "în beznă" la propriu și la figurat, după pana de la Madrid
Pana de curent a avut loc imediat după victoria lui Gauff asupra Belindei Bencic, microfonul americancei încetând să funcționeze în timpul interviului ei de pe teren. La final, Coco a fost abordată de un agent de securitate care a rugat-o să nu folosească liftul, fără a-i da informații suplimentare, lucru care a bulversat-o pe sportiva de peste ocean.
"Când părăseam terenul, fără să îmi explice de ce, un agent de securitate mi-a spus să o iau pe scări în loc să iau liftul, așa cum facem de obicei. Nu am înțeles ce se întâmplă, a fost bulversant", a declarat a 4-a sportivă a lumii.
"Cel mai greu lucru a fost că nu am putut să fac duș. Nu mai era apă curentă, așa că am folosit șervețele pentru bebeluși", a mai spus Gauff, descriind cum infrastructura de la Caja Magica a fost complet paralizată.
2-0 este scorul întâlnirilor directe Coco Gauff - Mirra Andreeva, prima dintre disputele dintre cele două având loc pe zgură (la Roland Garros 2023, când sportiva de peste ocean s-a impus cu 6-7, 6-1, 6-1).
În turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, pe terenul central, meciul dintre Grigor Dimitrov (locul 16 mondial) şi britanicul Jacob Fearnley (locul 68), venit din calificări, a fost suspendat în timp ce bulgarul conducea cu 6-4, 5-4, iar adversarul său era la serviciu.
"Pana de curent a împiedicat utilizarea sistemului electronic de arbitraj şi a lăsat o cameră suspendată deasupra terenului" central, împiedicând reluarea jocului, a scris ATP pe site-ul său.
Organizatorii turneului au afirmat pe reţeaua X că "lucrează pentru a restabili" curentul "cât mai repede" fără a oferi un interval de timp pentru reluarea meciurilor. În cele din urmă, s-a luat decizia ca toate celelalte partide să fie amânate pentru azi, problemele fiind mult mai mari decât s-a anticipat inițial.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo