Murray, impresionat de antrenamentul avut cu Nadal. "Matadorul" şi-a schimbat enorm stilul de joc

Andy Murray a vorbit despre cât de pregătit şi concentrat e Rafa Nadal la revenirea în circuit după un an de absenţă. Cei doi s-au antrenat împreună la Brisbane, iar scoţianul a avut doar cuvinte de laudă la adresa marelui campion spaniol.

Nadal apura su preparación antes del debut en un intenso entrenamiento con Murray

Credit imagine: Getty Images

Doi veterani cu "răni de război", dar cu aceeași pasiune pentru tenis și dorință de a-și extinde carierele legendare. Aşa pot fi caracterizaţi Andy Murray și Rafael Nadal, care au încrucişat rachetele preţ de peste o oră, înainte de turneul de la Brisbane. Ulterior, britanicul a susținut o conferință de presă pentru a evalua ce a simțit în timpul acestui antrenament extrem de productiv, în care s-a jucat la o intensitate extrem de ridicată.
"A trecut mult timp de când am concurat cu el şi mi-ar plăcea să îl mai înfrunt încă o dată într-o rundă finală la un turneu importante. Momentan, m-am bucurat de faptul că am putut să mă antrenez cu el, astfel de momente îmi aduc amintiri foarte frumoase în prim plan. Este o veste fantastică că Rafa concurează din nou. Observ că muncește foarte mult, așa cum a făcut întotdeauna, iar antrenamentul cu el a fost într-adevăr foarte intens. Este bine fizic și joacă la un nivel bun", a declarat scoţianul într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă vede schimbări în jocul lui Rafa, fostul număr unu mondial a oferit o reflecție interesantă. "Există lucruri pe care le face ușor diferit, cum ar fi să fie mai agresiv cu al doilea serviciu și să încerce să reducă raliurile, să caute lovituri direct câştigătoare mult mai devreme. Dacă vrea să aibă succes, cred că trebuie să continue pe această cale, cred că a făcut corecţiile necesare pentru starea lui fizică şi vârsta lui. Dacă accidentările îl scutesc, acel stil de joc va funcționa foarte bine pentru el", a declarat Murray.
Întrebat ce ambiţii are el pentru 2024, Andy a vorbit despre progresele fizice pe care le-a făcut în ultimele luni. Cel mai important e să fie sănătos iar rezultatele cu siguranţă vor veni, chiar dacă nu vor mai fi cele de la nivelul jumătăţii deceniului trecut.
"Mă simt mult mai bine fizic și psihic decât în ​​ultimele luni. Am trecut prin dificultăți în pre-sezon pentru că m-am accidentat la umăr, am avut apoi şi o mică problemă la genunchi. Totuși, am reușit să-mi revin și am profitat de zilele în care a trebuit să muncesc din greu. Nu am reușit să joc atât de multe seturi competitive pe cât mi-aș fi dorit, dar este ceva ce fac în ultimele zile aici în Australia", a concluzionat Andy Murray care va debuta împotriva lui Grigor Dimitrov la ATP 250 Brisbane 2024. Britanicul va juca şi în proba de dublu, alături de Holger Rune.

Murray şi Nadal, pe aceeaşi jumătate de tablou la Brisbane

Emoția este garantată săptămâna viitoare la Brisbane, turneu în care Rafa Nadal revine după un an de absență din circuit și în care Holger Rune este cap de serie numărul unu. Evenimentul ATP 250 va strânge la start și alte vedete din tenisul masculin, precum Ben Shelton, Grigor Dimitrov sau Andy Murray.
Tragerea la sorți i-a fost destul de favorabilă lui Rafa, care are pe jumătatea sa de tablou jucători precum Dimitrov (pe care l-ar putea întâlni în semifinale), Karatsev, Murray sau Ugo Humbert. Trebuie spus că marele campion spaniol nu se așteaptă încă să livreze la potențialul de dinainte de problemele medicale, având cu siguranță nevoie de o perioadă de reacomodare în circuit.
Rune nu a fost la fel de norocos, el urmând a da o bătălie grea din turul secund, unde urmează să îl întâlnească pe învingătorul din duelul talentaților Luca Van Assche și Alexander Shevchenko. Un sfert de finală i-l va aduce posibil în față danezului pe Sebastian Korda, pentru ca în penultimul act să asistăm la un posibil duel cu Ben Shelton.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo