Eurosport
Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka, în turul 2 de la Madrid! Irina Begu și Ana Bogdan joacă și ele astăzi
De
Publicat 27/04/2023 la 09:14 GMT+3
Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka se vor reîntâlni în turul al doilea de la Madrid, la aproape o lună de la duelul din sferturile de la Miami. Atunci, Sorana a învins-o pe Sabalenka și a obținut calificarea în semifinale. Tot astăzi vor evolua și Irina Begu și Ana Bogdan împotriva jucătoarelor Karolina Muchova, respectiv Shelby Rogers.
Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka, la Miami Open
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka se vor reîntâlni în turul al doilea de la Madrid. Jucătoarea din Belarus vrea să își ia revanșa pentru partida de luna trecută din sferturile de finală ale turneului de la Miami, atunci când Sorana a obținut calificarea după un dublu 6-4 în fața numărului 2 WTA.
Dacă Sabalenka a avut un prim tur liber la Madrid, Sorana Cîrstea a stat pe teren două ore în primul tur cu Lauren Davis (56 WTA), jucătoare pe care a învins-o cu 6-3, 3-6, 6-1.
Pentru Sorana Cîrstea, acesta este primul turneu din sezonul de zgură și primul turneu la care participă după cel de la Miami, acolo unde a ajuns până în semifinale. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka a jucat săptămâna trecută a treia finală la rând de la Stuttgart, acolo unde a fost învinsă de numărul 1 WTA, Iga Swiatek, cea care s-a impus cu 6-3, 6-4.
Sorana Cîrstea are parte de un an 2023 excelent. În primul tur de la Madrid, ea a ajuns la 11 victorii în turneele WTA 1000 în acest an. Singura jucătoare cu mai multe victorii decât ea în acest moment este Elena Rybakina. Recordul Soranei de victorii la turneele WTA 1000 într-un an calendaristic îl are încă din 2013, atunci când câștiga 12 partide la acest nivel.
Partida dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka se va disputa pe principala arenă a complexului de la Madrid, Manolo Santana Stadium, urmând să se dispute în jurul orei 20:00.
Citește și:
Irina Begu și Ana Bogdan evoluează și ele în turul al doilea de la Madrid
Ziua româncelor la Madrid va începe ceva mai devreme. Irina Begu și Ana Bogdan vor juca astăzi pentru un loc în turul al treilea al turneului din capitala Spaniei. Begu, care a beneficiat de un prim tur liber, va disputa primul meci după turneul de la Charleston, acolo unde a pierdut dramatic duelul cu Jessica Pegula, numărul 3 WTA.
Adversara Irinei Begu (35 WTA) din turul secund de la Madrid va fi Karolina Muchova (52 WTA). În primul tur, cehoaica a trecut de Anett Kontaveit (87 WTA), scor 6-2, 6-2. Begu și Muchova s-au mai întâlnit o singură dată până acum, tot pe zgură. În turul al doilea de la Roland Garros din 2019, Begu o învingea pe Muchova cu 1-6, 6-3, 6-4.
Ana Bogdan va juca și ea în turul al doilea de la Madrid. Românca de pe locul 61 WTA vine după un maraton în primul tur. Ana Bogdan a stat peste trei ore pe teren la victoria cu Anna Bondar (89 WTA), scor 4-6, 6-4, 7-6(2), partidă în care a fost condusă în setul decisiv cu 2-5.
În turul al doilea, Ana Bogdan o va întâlni pe Shelby Rogers (38 WTA), o altă jucătoare care a stat în primul tur. Singura întâlnire directă dintre Ana Bogdan și Shelby Rogers a avut loc în urmă cu două luni, atunci când jucătoarea din Sinaia s-a impus în turul secund de la Dubai cu 7-6(3), 6-3.
Partidele Irina Begu - Karolina Muchova și Ana Bogdan - Shelby Rogers vor începe în jurul orei 18:00.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo