Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Daniil Medvedev, calificare cu emoții în turul 3 la Madrid! Rusul, nevoit să revină de la 0-1 la seturi cu Arnaldi

Irina Aldea

Publicat 27/04/2024 la 19:16 GMT+3

Daniil Medvedev a debutat cu victorie la turneul Masters de la Madrid, impunându-se în trei seturi în fața lui Matteo Arnaldi. Rusul a fost nevoit să revină de la 0-1 la seturi.

Daniil Medvedev perd ses nerfs à Monte Carlo

Credit imagine: Imago

Daniil Medvedev, favorit numărul 3 la Madrid, s-a calificat în turul al treilea după ce l-a învins cu emoții pe Matteo Arnaldi, ocupant al locului 36 ATP. Rusul a fost nevoit să revină de la 0-1 la seturi și s-a impus cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, după două ore și 3 minute de joc.
Medvedev, care a vorbit în repetate rânduri despre relația sa complicată cu zgura, a început meciul la un nivel slab, oferindu-i adversarului său inițiativa. Rusul și-a cedat serviciul de două ori în primul set, în timp ce Arnaldi a avut game-uri de serviciu solide.
CITEȘTE ȘI:

Daniil Medvedev e în turul 3 la Madrid! Rusul, revenire cu emoții în partida cu Arnaldi

Setul secund a ajuns în posesia lui Daniil Medvedev datorită unui singur break la 0. În decisiv, Arnaldi, și-a cedat serviciul din primul game, iar Medvedev a reușit să țină de acest avantaj până la final, obținând calificarea în turul al treilea, acolo unde-l așteaptă un adevărat test.
Pentru fostul lider mondial din ATP urmează partida cu favoritul numărul 25, Sebastian Korda. Acesta din urmă, ocupant al locului 26 ATP, a trecut în turul secund de australianul Max Purcell în minimum de seturi. De patru ori au jucat până acum Medvedev și Korda în circuitul mondial masculin, scorul fiind acum 2-2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo