Iga Swiatek, moment foarte ciudat la conferința de presă de după meciul cu Madison Keys de la Madrid: "Sunt prea proastă să răspund la asta"

Iga Swiatek s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Madrid, după o victorie în 3 seturi contra lui Madison Keys. La conferința de presă de după meci, poloneza a fost foarte confuză când i s-a spus că circuitul masculin a început să semene cu cel feminin în sens negativ, iar aceasta a oferit un răspuns extrem de ciudat.

Iga Swiatek

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek se zbate să pună capăt unei perioade de secetă de aproape un an fără titlu câștigat, Roland Garros 2024 fiind ultima competiție în care a ridicat un trofeu deasupra capului. Poloneza speră să spargă gheața la Madrid, unde e campioană en-titre, și unde s-a calificat deja în semifinale.
În sferturi, Iga a început cum nu se putea mai rău duelul cu Madison Keys, pierzând primul set la zero, dar și-a ridicat apoi nivelul și s-a impus în următoarele două cu 0-6, 6-3, 6-2. A fost abia a doua oară în cariera sa când a câștigat un meci după ce a încasat un bagel în actul de deschidere și prima dată când nu a câștigat game într-un set, în ultimii aproape 4 ani.
Totuși, poloneza a scos-o la capăt și Iga s-a arătat încântată că a reușit să depășească momentul dificil și să întoarcă meciul în favoarea sa, punctând că nu a făcut multe lucruri diferit, dar că ea a fost mai solidă și că adversara nu a mai servit la fel de bine ca în primul set.

Iga Swiatek, extrem de confunză la Madrid, când i s-a spus că circuitul ATP începe să semene cu cel WTA în sens negativ

La conferința de presă, poloneza a fost și protagonista unui moment ciudat. Un jurnalist i-a transmis că tot mai multă lume consideră că circuitul masculin a început să semene cu cel feminin, în sensul că în tot mai multe turnee importante apar nume noi pe lista câștigătorilor, iar asta ar fi un semn negativ. Probabil că ziaristul respectiv făcea referire la titlurile câștigate de Jack Draper și Jakub Mensik la Indian Wells și Miami, dar nu i-a oferit Igăi un context mai larg pentru întrebare, iar poloneza a avut o replică bizară.
"Nu știu la ce se referă lumea. Am nevoie de mai multe detalii. Ce înseamnă că se aseamănă ATP cu WTA? Că e mai deschis? Nu știu, Jannik și Carlos au câștigat toate Grand Slam-urile de anul trecut, nu cred că e mai deschis... Nu înțeleg. Cred că nu am nicio părere. Sunt prea proastă să răspund la această întrebare", a răspuns Iga, care nu a părut deloc mulțumită de subiectul abordat.
Grație victoriei de cu Madison Keys, Swiatek va juca în a 20-a sa semifinală la un turneu de WTA 1000. Pentru a atinge această bornă, ea a avut nevoie de doar 36 de prezențe în competițiile din această categorie. De la introducerea actualului format, în 2009, doar legendara Serena Williams a atins mai repede 20 de semifinale, la prezența cu numărul 31.
Pentru un loc în marea finală de la Caja Magica, Iga Swiatek se va duela cu Coco Gauff, care azi a învins-o în minim de seturi pe Mirra Andreeva. Cele două sportive s-au mai înfruntat până acum de 14 ori. Gauff a câștigat doar de 3 ori: prima dată în august 2023, la Cincinnati, iar apoi în noiembrie 2024, la Turneul Campioanelor, și ultima dată în ianuarie 2025, în cadrul United Cup. Pe zgură, Iga a câștigat toate cele 5 meciuri directe fără să piardă set.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo