Moment fără precedent în ultimii 34 de ani de tenis! Ce s-a întâmplat după finala de la Madrid, câștigată de Casper Ruud

Casper Ruud a câștigat titlul la Madrid și a spart gheața în privința turneelor de ATP 1000, după ce a pierdut anterior 6 finale la nivel de Masters și Grand Slam. În primele 4 competiții la acest nivel din 2025, avem 3 câștigători în premieră (scandinavul a fost precedat de Mensik și Draper), lucru unic în ultimii 34 de ani de tenis masculin.

Casper Ruud con el trofeo de campeón de Madrid

Credit imagine: EFE

Tenismanul norvegian Casper Ruud a cucerit primul său titlu de categoria ATP Masters 1.000, după ce a reuşit să-l învingă în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-4, pe britanicul Jack Draper, duminică seara, în finala turneului de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro.
Ruud, în vârstă de 26 de ani, care a pierdut până acum toate marile finale disputate (trei de Grand Slam şi două de ATP Masters 1.000), a confirmat forma sa foarte bună pe zgură, suprafaţa sa favorită, cu trei săptămâni înaintea startului Grand Slam-ului de la Roland Garros.
Norvegianul a fost învins de două ori în ultimul act la Roland Garros, în 2022 şi 2023, de spaniolul Rafael Nadal şi sârbul Novak Djokovic, dar şi în finala de la US Open 2022, de spaniolul Carlos Alacaraz. Nici în turneele ATP Masters 1.000 nu a avut mai mult succes până acum, înclinându-se la Miami, în 2022, şi la Monte Carlo, în 2024.
Casper Ruud a intrat în istorie, așadar, bifând primul ATP 1000 al carierei, dar norvegianul nu este singurul care a câștigat primul său Masters în acest an. Anterior, Jakub Mensik a reușit să se impună la Miami Open, iar Jack Draper la Indian Wells. Avem, așadar, trei campioni în premieră în 2025, la primele 4 turnee de acest nivel, o performanță similară nemaiexistând în ATP din 1991.

Ruud, după prima mare finală câștigată: "7 e numărul meu norocos! Simt ușurare și bucurie pură"

Actuala ediţie a turneului de la Madrid a fost una foarte deschisă, după forfait-ul numărului 3 mondial, Carlos Alcaraz, şi eliminările premature ale lui Novak Djokovic şi Alexander Zverev. În plus, cel mai bun jucător al lumii Jannik Sinner, nu a avut drept de joc, el ispășindu-și ultimele săptămâni de suspendare (italianul poate juca din nou, de azi).
Înainte de finală, norvegianul a admis că simte o oarecare mireasmă de "impostură" în prezența lui în finală, în contextul în care, în anii anteriori, a fost la un nivel mult mai bun și nu a reușit să câștige vreun trofeu. Totuși, după succesul contra lui Draper, "vikingul" și-a schimbat discursul, vorbind despre cât de mult înseamnă un asemenea trofeu important pentru moralul său.
"Este un amestec de ușurare, fericire și bucurie pură. Știu, având în vedere ultimii ani petrecuți în circuit, cât de greu este să te descurci bine în cele mai mari turnee. Nu am reușit niciodată să trec linia de sosire ca campion, dar astăzi (n.r. duminică) am reușit. Sunt extrem de fericit și mândru, bineînțeles, că am reușit să rămân concentrat. După ce am pierdut setul al doilea, mi-am spus că trebuie să mă concentrez pe fiecare punct, să nu mă gândesc la rezultat și să dau totul. Sunt foarte fericit și mândru că am reușit să câștig", a explicat Ruud la conferința de presă de după ultimul act câștigat în fața lui Draper.
Am fost - cred - în 6 finale mari de-a lungul carierei și le pierdusem pe toate. Deci 7 e numărul meu norocos! Până la urmă, a meritat așteptarea. Privind în urmă, nu am fost niciodată prea aproape în niciuna dintre finale, am pierdut mai mereu clar. Dacă vrei să te perfecționezi și vrei să devii un jucător mai bun în orice sport, trebuie să poți șterge repede amintirile neplăcute. Unele înfrângeri au fost mai grele decât altele, dar cele 6 eșecuri pe care le-am suferit în finalele anterioare m-au ajutat să mă motivez astăzi | Casper Ruud.
Fost număr doi mondial, Casper Ruud, care va reveni în Top 10 ATP începând de luni, are în palmares 13 titluri, 12 dintre ele pe zgură. Pentru el, urmează turneul de la Roma, unde a ajuns de 3 ori în semifinale în trecut, astfel că are așteptări mari de la Foro Italico. Cu un parcurs lung în capitala Italiei, norvegianul are toate șansele să urce pe locul 6 ATP înainte de Roland Garros, urmând a-l depăși pe Novak Djokovic (care nu participă la Foro Italico).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo