Darren Cahill e genial! Cu o singură frază "l-a resuscitat" pe Sinner într-un moment greu la Madrid

Darren Cahill e unul dintre cei mai buni antrenori din istoria tenisului, iar australianul a oferit o nouă dovadă în acest sens în timpul duelului dintre Jannik Sinner și Benjamin Bonzi de la Madrid. După ce a pierdut primul set și a ratat o șansă de break în actul secund, liderul ATP i s-a plâns antrenorului că nu are constanță, dar cu o sigură frază Cahill "l-a resuscitat" mental pe elevul său.

Rezumatul celei mai lungi finale din istoria Roland Garros! Alcaraz, revenire ireală cu Sinner

Sursa video: Eurosport

Jannik Sinner traversează o perioadă de grație în acest sezon, el revenind pe locul 1 ATP după ce a cucerit 3 titluri de Masters la rând (Indian Wells, Miami și Monte Carlo). Italianul e mare favorit la trofeu și la turneul de 1000 de puncte de la Madrid, mai ales că Djokovic și Alcaraz nu sunt prezenți la Caja Magica, dar începutul a fost greoi pentru italian.
Acesta a jucat în turul 2 contra lui Benjamin Bonzi, iar francezul a fost aproape de o surpriză de proporții. Sinner a pierdut la tie-break primul set, dar a găsit resurse să revină și să se califice în turul 3. Un aport important la victoria italianului l-a avut Darren Cahill, care a avut o intervenție foarte importantă când lucrurile mergeau rău pentru elevul său.

Sinner a avut mari probleme la Madrid, dar o intervenție a lui Darren Cahill l-a pus pe picioare și liderul ATP e în turul 3

La 1-1 în setul secund, după ce a ratat o șansă de break în game-ul anterior, Sinner a avut un scurt dialog cu Cahill, în care s-a plâns că nu poate să fie constant în joc.
"Într-un punct sunt bine, în următorul nu mai sunt", a spus italianul, care era vădit afectat de ce se întâmpla pe teren. Acolo a intervenit geniul lui Cahill, care printr-o singură frază a reușit să-i redea încrederea liderului mondial: "Rămâi puternic mental, haide, nu-l lăsa să-ți ia serviciul acum!".
Darren Cahill e recunoscut ca unul dintre cei mai buni antrenori din lume tocmai pentru că știe să-și capaciteze la maxim elevii din punct de vedere mental. A făcut-o în trecut cu Andre Agassi, Lleyton Hewitt sau Simona Halep, iar contribuțiile sale la performanțele colosale ale lui Sinner sunt de necontestat. De altfel, australianul își împarte perfect atribuțiile cu Simone Vagnozzi, care e responsabil mai mult de aspectul tehnico-tactic din jocul lui Sinner, în timp ce Cahill se ocupă în special de factorul psihologic.
Întâmplător sau nu, din acel moment Sinner a mai pierdut doar 7 puncte în setul secund, pe care l-a câștigat cu 6-1. Italianul a făcut apoi suficient în decisiv pentru a obține victoria, scor final 6-7, 6-1, 6-4, și rămâne în cursă pentru o performanță unică în istoria tenisului, aceea de a câștiga 5 turnee Masters la rând (pe lângă cele 3 din acest an, Jannik a mai cucerit trofeul și la ultimul Masters din 2025, cel de la Paris).
Deși a început greoi competiția din capitala Spaniei, Jannik Sinner are toate șansele să meargă până la capăt. Pe partea sa de tablou au fost câteva surprize de proporții în turul 2 și au rămas foarte puțini jucători care îi pot pune probleme în condiții normale. Poate că singurul care îl poate opri în drumul spre finală este conaționalul Lorenzo Musetti, cu care s-ar putea duela în penultimul act. Alți jucători buni pe zgură rămași în competiție pe acea jumătate de tablou sunt Arthur Fils sau Tomas Martin Etcheverry. Pentru un loc în optimi, Sinner se va duela cu danezul Elmer Moller, care în runda a doua a profitat de abandonul canadianului Gabriel Diallo (la 7-5, 3-3 pentru scandinav).
Astăzi sunt programate cele 16 partide din turul al 3-lea de pe partea inferioară a tabloului, acolo unde mare favorit să ajungă în ultimul act e Alexander Zverev. Germanul va avea un debut complicat, împotriva argentinianului Mariano Navone, un jucător solid pe suprafața roșie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo