Eurosport
Carlos Alcaraz a numit favoriții de la Roland Garros! Ce a spus spaniolul înaintea finalei de la Madrid
De
Publicat 06/05/2023 la 15:35 GMT+3
Carlos Alcaraz îl va întâlni pe Jan-Lennard Struff în ultimul act al turneului de la Madrid. Campionul din 2022 a vorbit după succesul din semifinale despre favoriții turneului de la Roland Garros, turneu care va începe la sfârșitul acestei luni. Alcaraz consideră că este unul dintre principalii favoriți alături de Tsitsipas, dar și de Novak Djokovic sau Rafael Nadal.
Vélocité, puissance, finesse... Alcaraz a sorti toute sa panoplie contre Coric
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz își va apăra titlul cucerit în 2022 la Madrid în finala cu Jan-Lennard Struff. Spaniolul s-a calificat în ultimul act după victoria din semifinale cu Borna Coric, jucător pe care l-a învins cu 6-4, 6-3, într-o partidă care a durat o oră și 41 de minute.
La finalul duelului din semifinale, Carlos Alcaraz a fost întrebat la conferința de presă despre favoriții din acest an de la Roland Garros. Chiar dacă a Tsitsipas a fost eliminat încă din sferturi, spaniolul îl vede pe adversarul său din finala de la Barcelona printre favoriți la Paris. Alcaraz nu a uitat nici de Rafael Nadal și Novak Djokovic, chiar dacă cei doi mari jucători nu traversează o perioadă bună:
"Nu știu, Tsitsipas este unul dintre ei, e la un nivel bun. Djokovic va fi mereu un favorit. Nadal, de asemenea, deoarece este turneul lui. Mă pun și pe mine în fruntea acestei liste, cred că sunt la un nivel bun în acest moment și am rezultate bune. Joc cu multă încredere", a declarat Carlos Alcaraz, înaintea finalei de la Madrid.
Citește și:
Carlos Alcaraz: "Nu simt că sunt cel mai bun jucător din lume"
Carlos Alcaraz rămâne cu picioarele pe pământ după calificarea în finala de duminică de la Madrid și nu consideră că trofeul este ca și câștigat înainte de a intra pe teren. Chiar dacă are parte de rezultate foarte bune pe zgură, spaniolul nu consideră că este cel mai bun jucător din lume în acest moment și rămâne concentrat pe ce trebuie să facă pe teren pentru a putea să își apere titlul cucerit anul trecut la Madrid:
"Nu simt că sunt cel mai bun jucător din lume în acest moment. Încerc să dau tot ce am mai bun, dar nu simt să sunt superior. Tsitsipas a pierdut, dar asta nu înseamnă că sunt mai bun și nici nu înseamnă că voi câștiga trofeul.
Struff merită să fie aici, la fel și Karatsev. Amândoi au jucat la un nivel foarte bun. Doar pentru că am avut rezultate bune nu înseamnă că voi câștiga finala. Trebuie să fiu concentrat", a mai spus Carlos Alcaraz.
Finala Mastersului de la Madrid dintre Carlos Alcaraz - Jan-Lennard Struff va fi în direct pe Eurosport 2 și aplicația Eurosport duminică, 7 mai, de la ora 19:30.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo