Eurosport
Carlos Alcaraz împlinește azi 20 de ani! Cum se descurcau Federer, Nadal și Djokovic la aceeași vârstă
De
Publicat 05/05/2023 la 12:54 GMT+3
Carlos Alcaraz schimbă azi prefixul și tot azi luptă pentru calificarea în marea finală de la Madrid, împotriva lui Borna Coric. Spaniolul e mare favorit la Caja Magica datorită formei sale de joc. Carlitos, care împlinește azi 20 de ani, încearcă să ajungă unul dintre cei mai buni tenismeni din istorie, alături de Federer, Nadal și Djokovic.
Alcaraz bondissant, Zverev dépassé : comment le choc annoncé a viré à la démonstration
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz va sărbători împlinirea vârstei de 20 de ani la Madrid, în faza semifinalelor turneului Masters 1000. El îl întâlnește azi pe zgura de la Caja Magic ape Borna Coric. Spaniolul caută să câștige un al doilea titlu în capitala Spaniei, dar și să doboare recorduri deja stabilite de membrii selectului grup – The Big Three. Cifrele tenismenului iberic le depășesc cu mult pe cele pe care le aveau la această vârstă Roger Federer și Novak Djokovic.
Statisticile înregistrate până acum de Carlos Alcaraz în tenisul mondial masculin anunță startul unei noi ere în ATP. Dacă pe Federer și Nadal îi lasă cu mult în urmă (recorduri la aceeași vârstă), doar Rafa Nadal, care avea deja două titluri de Grand Slam la activ când a împlinit 20 de ani, depășește cu puțin cifrele lui Carlos Alcaraz. Ar mai fi nevoie de câteva luni pentru ca atât sârbul (Australia 2008), cât și elvețianul (Wimbledon 2003) să debuteze cu victorie pe o scenă uriașă a tenisului.
CITEȘTE ȘI:
Carlos Alcaraz, peste Federer și Djokovic, sub Nadal la aceeași vârstă
În ceea ce privește totalul titlurilor, Carlos Alcaraz are deja nouă în palmares. La ediția de anul trecut de la US Open se adaugă alte trei Masters 1.000, trei ATP 500 și două ATP 250. Djokovic avea în acel moment al carierei "doar" un Masters 1.000 și patru ATP 250, în timp ce Federer abia reușise să-și adjudece un titlu ATP 250. Nadal conduce și la această secțiune, având 17 turnee la vârsta de 20 de ani (două Grand Slam-uri, șase Masters 1.000, cinci ATP 500 și patru ATP 250).
Aspectul la care Carlos Alcaraz conduce detașat este reușita lui în ceea ce privește clasamentul ATP. Elevul lui Juan Carlos Ferrero nu numai că este cel mai tânăr tenismen din istorie care a urcat pe locul 1 ATP, dar a condus clasamentul mondial timp de 22 de săptămâni. Rafa Nadal și Roger Federer au trebuit să aștepte până la 22 de ani pentru a fi numărul unu, o recunoaștere pe care Novak Djokovic nu a obținut-o decât la 24 de ani (sârbul e cel mai longeviv lider mondial din istorie).
O altă reușită prin care Alcaraz îl urmează îndeaproape pe Rafa Nadal este numărul de victorii și procentajul de victorii. Amândoi au depășit cu mult suta, cifrele "Matadorului" fiind mai bune (159 de victorii și 42 de înfrângeri - 79%) decât cele ale lui Carlos (107 victorii și 33 de înfrângeri - 76%). Djokovic, care a jucat 128 de meciuri înainte de a împlini 20 de ani, a rămas la 88 de victorii (69%), iar Roger Federer a rămas la 91 de victorii în 156 de dueluri pentru un procent de succes de 58%.
Turneul ATP Masters 1000 de la Madrid se desfășoară în perioada 26 aprilie - 7 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo