Carlos Alcaraz și-a ieșit din minți la Madrid și a dat cu racheta de pământ! Cum a comentat gestul

Carlos Alcaraz a debutat cu victorie la Madrid Open, însă nu fără emoții. Meciul cu Emil Ruusuvuori s-a dovedit un real test pentru iberic, care și-a pierdut cumpătul și a dat cu racheta de pământ. După meci, spaniolul și-a cerut iertare pentru gestul său necugetat.

ATP Madrid : Masters 1000 Madrid :Alcaraz - Ruusuvuori Match Highlights

Sursa video: Eurosport

Apărarea titlului lui Carlos Alcaraz la Madrid Open a debutat cu o victorie obținut cu greu în fața lui Emil Ruusuvuori în turul secuns, vineri, 28 aprilie. Spaniolul a fost nevoit să revină de la 0-1 la seturi pentru a-l învinge pe finlandez. Primul set a fost dominat complet de Ruusuvuori, iar lui Alcaraz i-a fost greu să țină pasul cu el.
Cu toate acestea, Alcaraz și-a revenit în setul al doilea și l-a câștigat cu 6-4, înainte de a-l câștiga pe al treilea cu 6-2, asigurându-și locul în turul al treilea al Madrid Open, acolo unde se va duela cu Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 26.
CITEȘTE ȘI:

Carlos Alcaraz și-a ieșit din minți la Madrid și a dat cu racheta de pământ

După meci, spaniolul a precizat că al șaselea game din setul al doilea a fost crucial în câștigarea partidei. Atunci a salvat cinci mingi de break pentru a-și păstra serviciul, spunând că acela a fost punctul de cotitură. Alcaraz l-a lăudat, de asemenea, pe Ruusuvuori pentru modul în care a jucat, dar nu a scăpat de întrebarea cu privire la racheta pe care a dat-o de pământ într-un moment de frustrare maximă.
"În acel game îmi amintesc că scorul era 30-30 și am ratat un retur la al doilea serviciu, plus o altă minge pe care nici nu am atins-o. Am pierdut o minge pe care nu am reușit să o ating. A fost o oprire mentală la un moment dat care m-a făcut să arunc racheta. Nu admit acest tip de ieșiri, dar astăzi așa s-a întâmplat și regret. Am discutat cu antrenorul meu și știu că acest tip de comportament nu se poate repeta. Partea bună este că am rectificat totul și am continuat să fiu pozitiv, asta m-a făcut să mă perfecționez", a transmis Carlos la conferința de presă.
Turneul ATP Masters 1000 de la Madrid se desfășoară în perioada 26 aprilie - 7 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo