Eurosport
Daniil Medvedev trage un semnal de alarmă la Madrid: "Djokovic o pățește mereu, e un trend"
De
Publicat 02/05/2023 la 11:43 GMT+3
Huiduit la Madrid ieri în meciul cu al său compatriot, Alexander Shevchenko, Daniil Medvedev a vorbit la Caja Magica despre realitatea tristă din prezent privind dorința spectatorilor de a fi ostili la meciurile de tenis.
Daniil Medvedev & Alexander Shevchenko
Credit imagine: Getty Images
Daniil Medvedev nu este deloc încântat de creșterea popularității huiduielilor din tenis, deoarece crede că de cele mai multe ori publicul o face fără să știe de ce o face. Rusul, cunoscut atât pentru atitudinea de pe teren, cât și pentru rezultatele obținute, a fost huiduit luni în timpul meciului cu Alexander Shevchenko. Medvedev a reușit să încheie disputa în trei seturi, pierzând primul 4-6, înainte de a reveni și a câștiga cu 4-6, 6-1, 7-5.
Fostul număr 1 mondial a fost supus huiduielilor la finalul primului set, în care și-a vărsat frustrarea pe teren lovindu-se cu racheta. Referindu-se la acest incident în timpul conferinței de presă de după meci, Daniil Medvedev a deplâns faptul că o mulțime de jucători de tenis, inclusiv jucători de top precum Novak Djokovic, au avut de-a face cu un comportament similar în ultima vreme din partea fanilor.
CITEȘTE ȘI:
Daniil Medvedev trage un semnal de alarmă la Madrid
Numărul 3 mondial s-a întrebat dacă nu cumva fanii vin la meciuri doar cu intenția de a observa ceva controversat pentru a putea să huiduie: "Simt că, uneori, publicul de acum din tenis, din orice motiv, nu știu, poate că așa era și înainte, vine doar pentru distracția asta. Așa că imediat ce se întâmplă ceva, nici măcar nu știu ce se întâmplă, pur și simplu te huiduie", a spus Daniil Medvedev.
"Da, am experimentat asta destul de des. Novak Djokovic a experimentat asta, a pățit-o de multe ori. O mulțime de jucători au pățit-o, pare că e un trend, o modă. Cred că face parte din tenisul de acum. Am avut acea ieșire după primul set. Am fost dezamăgit de unele greșeli. Așa că au început să huiduie. I-am încurajat să huiduie și mai tare, dar apoi când faci un punct frumos îi atragi de partea ta. Uneori o meriți, alteori nu", a transmis Medvedev.
Daniil Medvedev a vorbit și despre faptul că publicul l-a huiduit pe Holger Rune în timpul înfrângerii controversate suferite de acesta în fața lui Alejandro Davidovich Fokina, în aceeași etapă a Madrid Open, în ziua precedentă. El s-a plasat de partea danezului, deoarece consideră că Rune nu a făcut nimic greșit pentru a merita huiduielile publicului.
"Ieri l-am urmărit pe Holger fără sunet, așa că m-am gândit că se întâmplă ceva, dar nu am putut auzi nimic pentru că televizorul era pe mute. Fiica mea dormea în camera alăturată. Așa că am auzit că s-a întâmplat ceva. Nu am văzut. Vreau să spun, din nou, totul se rezumă la întrebarea dacă ai meritat-o sau nu. Nu cred că Holger a făcut ceva greșit ieri, să știți. Așa că, da, este dezamăgitor", a mai spus Medvedev.
Turneul ATP Masters 1000 de la Madrid se desfășoară în perioada 26 aprilie - 7 mai, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo