Djokovic, frustrare maximă la Madrid: "La naiba cu tenisul!" Anunț îngrijorător al sârbului la Caja Magica: "N-am așteptări mari!"

Novak Djokovic nu are parte de liniște înaintea debutului la Mutua Madrid Open, acolo unde a câștigat titlul de trei ori în carieră. Sârbul a blestemat tenisul în timpul ultimei sesiuni de antrenament și a confirmat la conferința de presă că nu are așteptări prea mari pentru competiția de la Caja Magica.

Andy Murray & Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic traversează o perioadă tulbure, iar acest lucru a devenit evident în timpul antrenamentelor pentru Masters-ul 1000 de la Madrid. Pe terenurile de pregătire de lângă Caja Magica, cel mai longeviv lider mondial din istorie și-a exprimat frustrarea în termeni deloc obișnuiți: "La naiba cu sportul, cu tenisul și cu tot restul!"
Această ieșire neașteptată a avut loc în timpul unui antrenament în care sârbul părea că întâmpină dificultăți în fața canadianului Felix Auger-Aliassime. Tonul declarației, coroborat cu limbajul dur adresat lui Andy Murray, a ridicat semne de întrebare în ceea ce privește starea psihică a lui Djokovic înaintea debutului său în competiție, unde urmează să-l înfrunte în premieră pe Matteo Arnaldi.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, fără așteptări la Madrid. Anunțul îngrijorător al sârbului

Deși cunoscut pentru autocontrolul său și pentru atitudinea cerebrală din teren, Novak a părut vizibil afectat în această perioadă. Ieșirea sa vine în contextul unui sezon atipic pentru el, în care rezultatele întârzie să apară, iar forma sportivă e departe de standardele cu care și-a obișnuit fanii.
Cu toate acestea, într-o declarație oferită presei la revenirea sa la Madrid, Djokovic a transmis un mesaj mai echilibrat și nostalgic, dar a clarificat că nu are așteptări:
"Mi-au lipsit fanii de la Mutua Madrid Open; sunt unii dintre cei mai buni din circuit. De la terenul central până la celelalte terenuri, atmosfera este mereu electrică. Întotdeauna joc un tenis de calitate la Madrid. Iar anul acesta lucrez să ating nivelul de joc de care am nevoie, mai ales cu gândul la Roland Garros. Dar nu vin aici cu așteptări mari. Sunt nerăbdător să joc din nou aici datorită sprijinului pe care îl primesc."
Prezența sa la Caja Magica marchează întoarcerea în capitala Spaniei după o pauză de doi ani. Sârbul s-a impus la Madrid de trei ori în carieră, în 2011, 2016 și 2019. Principalul său obiectiv este câștigarea unui nou titlu de Grand Slam, ceea ce ar duce totalul său la 25, o premieră în istoria tenisului.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo