Programul zilei de sâmbătă la Madrid! Jaqueline Cristian o va întâlni pe Aryna Sabalenka

Organizatorii turneului de la Madrid au anunțat programul zilei de sâmbătă. Una dintre cele două românce aflate încă în competiție, Jaqueline Cristian, se va duela cu Aryna Sabalenka în sesiunea de seară, nu înainte de ora 21:00.

Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

România a rămas cu două reprezentante la Madrid. Irina Begu a fost eliminată încă din prima rundă de Laura Siegemund, Gabriela Ruse a trecut pe lângă o victorie uriașă, pierzând în fața Elenei Rybakina după un meci spectaculos, iar Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea sunt calificate în turul al 3-lea.
Sâmbătă, una dintre cele două românce încă aflate la Madrid va intra pe teren. Este vorba despre Jaqueline Cristian, care va avea o misiune foarte complicată, urmând să o întâlnească pe Aryna Sabalenka, lidera mondială. Organizatorii au anunțat programul, iar meciul se va disputa pe arena Manolo Santana, nu înainte de ora 21:00.
Aceasta va fi a doua lor confruntare directă, după ce s-au duelat anterior la Indian Wells, pe 8 martie. Atunci, Aryna s-a impus cu 6-4, 6-1, la finalul a o oră și 12 minute de joc.
Aryna Sabalenka este deținătoarea trofeului la Madrid, ea impunându-se în capitala Spaniei de trei ori (2021, 2023, 2025). În plus, ea a disputat finala în 2024. De partea cealaltă, sportiva din România se află la a 3-a prezență în cadrul competiției, cel mai bun rezultat, egalat anul acesta, fiind turul al 3-lea, bifat pentru prima dată în 2024.
Anterior, pe terenul pe care vor juca Sabalenka și Cristian, se vor disputa partidele Belinda Bencic - Diana Shnaider, Jaume Munar - Casper Ruud și Mariano Navone - Alexander Zverev. Alte dueluri interesante de mâine vor fi Mirra Andreeva - Dalma Galfi (nu înainte de ora 14:00), Iga Swiatek - Ann Li (16:00, ora aproximativă de start), Daniil Medvedev - Fabian Marozsan (nu înainte de ora 20:00) și Leylah Fernandez - Iva Jovic (14:00, ora aproximativă de start).

Jaqueline Cristian, încrezătoare înaintea partidei cu Aryna Sabalenka

Înaintea meciului cu lidera mondială, Jaqueline Cristian a spus că va avea multe de învățat, dar a arătat și încredere, precizând că are și multe de arătat. Totodată, reprezentanta noastră consideră că știe acum la ce să se aștepte, față de momentul primei partide directe desfășurate la începutul lunii trecute la Indian Wells.
"N-am nimic de pierdut în meciul următor, vreau doar să mă bucur mai mult de partida în sine, pentru că la Indian Wells n-am știut, sincer, la ce să mă aștept. Bineînțeles, știi că joci contra numărului 1 mondial, știi că te aștepți ca toate mingile să vină înapoi foarte bine, parcă puse cu mâna, dar vreau doar să pot să mă focusez un pic mai mult pe mine și să țin emoțiile mai în control, pentru că, până la urmă, nu am absolut nimic de pierdut, este un meci de gală, să zicem așa, unde, efectiv, trebuie să mă bucur și să încerc să joc cât de bine pot eu.
Da (n.r. meciul reprezintă o oportunitate), e un meci din care am multe de învățat, dar am și de arătat, în același timp. Deci, chiar mă gândesc cu bucurie la duelul următor, o să-l pregătesc mai bine decât data trecută și o să încerc în primul rând să mă bucur pe teren", a declarat Jaqueline Cristian, conform GSP.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo