Rafael Nadal a jucat noaptea trecută un meci demonstrativ la Atlanta împotriva lui Grigor Dimitrov la o zi distanță după ce a câștigat finala turneului de la Acapulco. Numărul 2 mondial, Nadal a fost întrebat înainte de meciul cu Dimitrov de relația pe care o are cu Roger Federer.
Nadal, Federer și Djokovic au dominat tenisul mondial în ultimii 15 ani și sunt în luptă directă pentru a avea cele mai multe turnee de Grand Slam câștigate. În prezent, Nadal are cu unul mai puțin decât Federer.
Avem o frumoasă poveste împreună. Avem cariere foarte lungi și ne-am întâlnit în cele mai importante turnee de atâtea ori. În același timp, cred că am reușit să creăm evenimente importante caritabile, precum cel din Cape Town, Africa de Sud. Este o rivalitate, desigur, dar în același timp este și o prietenie
Roland Garros
Rafa Nadal, victorie fără emoții cu Moutet, la Roland Garros! Borna impresionantă atinsă de iberic
IERI LA 21:29
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Roland Garros
Djokovic e în turul 3 la Roland Garros! Sârbul l-a învins pe noul elev al lui Vajda, Alex Molcan
IERI LA 16:37
Roland Garros
Djokovic și Nadal, luați în vizor la Roland Garros! "E ridicol! Uitați-vă ce spun Novak și Rafa!"
25/05/2022 LA 11:28