Nadal e convins că recordul lui cel mai de preț e peste al lui Djokovic! McEnroe, surprins: "Nu am anticipat asta!"
Rafael Nadal este convins că recordul său de 14 titluri la Roland Garros este mai greu de depășit decât cele 24 de Grand Slam-uri câștigate de Novak Djokovic. John McEnroe a comentat afirmația spaniolului și a explicat de ce îi dă dreptate, vorbind totodată despre șansele sârbului de a cuceri un nou trofeu major.
Amprenta lui Rafa Nadal, pe veșnicie pe zgura de la Roland Garros! Gest istoric pentru "Matador"
Sursa video: Eurosport
Retras din activitate, Rafael Nadal continuă să stârnească dezbateri în lumea tenisului. În documentarul său lansat pe Netflix, legendarul tenismen spaniol a făcut o afirmație care a împărțit fanii și specialiștii în două tabere: consideră că recordul său de 14 titluri la Roland Garros este mai greu de depășit decât cele 24 de trofee de Grand Slam câștigate de Novak Djokovic.
Supranumit "Regele zgurii", Nadal a dominat turneul de la Paris timp de aproape două decenii, cucerind cele 14 trofee între 2005 și 2022, o performanță fără precedent în istoria tenisului. În documentarul "Rafa", fostul lider mondial și-a exprimat convingerea că realizarea sa de la Roland Garros este cea mai greu de egalat:
"Cred că va fi mai dificil pentru cineva să depășească recordul meu de 14 titluri la Roland Garros decât recordul lui Djokovic de 24 de titluri de Grand Slam. Dacă ar fi să pariez bani, aș spune că va dura mai mult până când cineva va depăși cele 14 titluri la Roland Garros decât cele 24 de Grand Slam-uri", a declarat Nadal.
CITEȘTE ȘI:
- Sinner și Alcaraz, avertizați! Un fost mare campion le atrage atenția: "Nu vor mai putea face asta!"
- Novak Djokovic, fascinat de o vedetă din WTA: "E o fată minunată!" Sârbul, discurs la superlativ
Nadal, convins că recordul său este peste cel al lui Djokovic. McEnroe îi dă dreptate spaniolului
Afirmația spaniolului a generat numeroase reacții în mediul online, unii susținându-i punctul de vedere, în timp ce alții consideră că performanța lui Djokovic este la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, de egalat.
Fostul mare campion american John McEnroe a comentat declarațiile lui Nadal și a recunoscut că este înclinat să fie de acord cu spaniolul, deși consideră ambele recorduri aproape imposibil de doborât.
"Ca să fie clar, oricare dintre aceste două recorduri este incredibil de greu de depășit. Este greu de crezut că vreunul dintre ele va fi întrecut. Spuneam același lucru când Pete Sampras avea 14 titluri de Grand Slam. Mă întrebam cine va ajunge la 15. Apoi au apărut trei jucători care au trecut de 20, așa că nu am anticipat că se va întâmpla asta.
Dar aș spune că sunt de acord. Dacă apare cineva suficient de mare încât să poată măcar să se gândească la ceea ce au realizat ei, cred că este mai greu să câștigi 14 Roland Garros decât 24 de titluri de Grand Slam în total. Totuși, oricare dintre aceste performanțe este una la un miliard sau una la o sută de milioane", a spus McEnroe.
Djokovic continuă cursa pentru al 25-lea Grand Slam
În timp ce Nadal și-a încheiat cariera, Novak Djokovic nu a renunțat la obiectivul de a cuceri al 25-lea titlu de Grand Slam, performanță care l-ar desprinde definitiv de Margaret Court în clasamentul all-time. Recent, sârbul a ratat o nouă oportunitate de a-și îmbunătăți recordul, la Roland Garros, însă Wimbledon ar putea reprezenta o nouă șansă importantă.
Cu șapte trofee câștigate la All England Club, McEnroe consideră că turneul londonez este locul ideal pentru o nouă lovitură de proporții a lui Djokovic: "Nu știu dacă este ultima lui șansă, dar probabil este cea mai bună. Știe să joace pe iarbă aproape mai bine decât oricine și nu sunt mulți jucători care se simt confortabil pe această suprafață.
În plus, punctele sunt mai scurte. Acum are 39 de ani. La un moment dat părea că se descurcă foarte bine, dar căldura l-a afectat puțin. Nu există nicio îndoială în privința asta. Totuși, arată în continuare într-o formă excelentă. Nu mai poate fi la fel de rapid, iar rezistența lui este puțin mai redusă, așa că, din punctul meu de vedere, aceasta este cu siguranță cea mai bună șansă a lui", a explicat americanul.
Djokovic continuă să sfideze trecerea timpului, iar acest lucru îl uimește inclusiv pe McEnroe, unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului: "Este ceva aproape supraomenesc faptul că încă reușește să facă asta. Este nebunie. Se pare că încă este motivat și Dumnezeu să-l binecuvânteze dacă încă își dorește să continue", a concluzionat McEnroe.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)