Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal și Alcaraz, comparați de Mouratoglou! Detaliul scos în evidență de antrenorul Simonei Halep

Nicu Savin

Publicat 06/08/2022 la 08:42 GMT+3

Rafa Nadal și Carlos Alcaraz sunt printre cei mai buni jucători din lume la ora actuală. Cei doi jucători iberici au fost comparați de Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, iar acesta a scos în evidență prin date statistice faptul că tânărul Alcaraz îi este superior lui Rafa la anumite aspecte.

La comparativa Alcaraz-Nadal en la que Carlos ya pelea con Rafa: así lo analiza Mouratoglou

Credit imagine: Eurosport

Rafa Nadal și Carlos Alcaraz sunt comparați din ce în ce mai des de specialiștii din tenis. Chiar dacă "Matadorul" se apropie de finalul carierei, iar Alcaraz abia a explodat în circuit, sunt destule voci care susțin că mai tânărul iberic are potențialul de a atinge sau chiar depăși performanțele celui mai de succes jucător din istorie când vine vorba de numărul de titluri de Grand Slam.
Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a făcut o analiză amplă a jocului celor doi sportivi, și a scos în evidență faptul că Alcaraz este superior la un aspect esențial: returul. Cunoscut ca un antrenor "obsedat" de statistici, Mouratoglou și-a argumentat opinia prin cifre, care vorbesc de la sine despre valoarea lui Alcaraz.
"Rafael Nadal are unele dintre cele mai bune statistici la retur din circuitul ATP. El a câștigat mai multe game-uri la retur decât oricine și are cel mai mare procentaj, 33,5%. Dar un jucător îl învinge pe Rafa în statisticile de retur în acest sezon: Carlos Alcaraz.
Știați că Alcaraz câștigă 51,8% din game-urile contra serviciului atunci când ia primul punct? Pentru a pune asta în perspectivă, media în circuit la acest capitol este 38,4%. Alcaraz e lider detașat și când își adjudecă primele două puncte din game-urile de retur, câștigând 77,8% dintre ele, adică cu 5 procente mai mult decât Rafa. Media circuitului este de 59,4%. Când se află la retur și scorul este 30-30, Alcaraz câștigă 38,5% din game-uri, având de asemenea un procentaj mai bun decât Rafa", a spus Mouratoglou într-un videoclip postat pe contul personal de Instagram, citat de
Citește și:

Mouratoglou a scos în evidență superioritatea lui Alcaraz față de Nadal la retur

Francezul a mers și mai departe și a explicat care e mare avantaj a lui Alcaraz atunci când joacă împotriva serviciului: "La retur, Alcaraz se plasează relativ departe, dar avansează cât poate de mult pentru a întâlni mingea. Pregătirea lui este scurtă, dar are o urmărire completă. Odată ajuns în raliu, Alcaraz face tot posibilul pentru a neutraliza punctul și încetul cu încetul el câștigă controlul. Mulți oameni spun că Alcaraz este un Rafa al noii generații de jucători".
Rafael Nadal și Carlos Alcaraz vor avea un program diferin în perioada următoare. "Matadorul" s-a retras de la Montreal din cauza problemelor medicale, iar mai tânărul său conațional merge în Canada cu ambiții mari.
Murcianul va avea un debut lejer la Rogers Cup. După un prim tur liber, va juca pentru un loc în optimi cu învingătorul disputei Tommy Paul - Vasek Pospisil. În cazul în care va merge până la capăt la turneul de săptămâna viitoare, Alcaraz poate spera că va ajunge lider mondial înainte de US Open, dar nu depinde numai de el, ci are nevoie ca Daniil Medvedev să părăsească prematur Mastersurile de la Montreal și Cincinnati.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo