Naldi a comentat decizia lui Sinner de a-l reangaja pe Ferrara! "Se reia coșmarul! Voi vorbi la momentul potrivit!"
Giacomo Naldi, fostul fizioterapeut al lui Jannik Sinner, implicat în scandalul Clostebol, a reacționat după ce Umberto Ferrara a fost reangajat în echipa liderului mondial ATP. Decizia neașteptată a readus în prim-plan un episod delicat, ce a afectat imaginea ambilor specialiști anul trecut.
Sinner - Alcaraz - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Decizia lui Jannik Sinner de a-l readuce în echipa sa pe Umberto Ferrara a stârnit din nou ecouri în culise, inclusiv din partea fostului fizioterapeut al liderului mondial, Giacomo Naldi, implicat împreună cu Ferrara în scandalul "Clostebol". Contactat de jurnaliștii de la La Repubblica, Naldi a reacționat cu vizibilă amărăciune.
"Se reia coșmarul. E ca vara trecută. Nu vreau să comentez deloc această decizie. E o poveste care m-a întristat profund, care mi-a pătat imaginea. Când va veni momentul, vom discuta totul cu calm. Acum, vreau doar să fiu lăsat în pace. Nu vreau să-mi stric și această vacanță. Poate într-o zi voi vorbi, dar acum doare prea tare", a declarat Naldi.
CITEȘTE ȘI:
- Sinner a băgat "în ceață" lumea tenisului: "E cea mai surprinzătoare mișcare de PR! De ce?!"
- Nick Kyrgios nu s-a putut abține după ce Sinner l-a readus pe Umberto Ferrara în staff
Naldi a refuzat să vorbească pe îndelete despre noua colaborare Sinner Ferrara
Naldi se confruntă, din nou, cu un val de mesaje pe rețelele sociale, nu toate binevoitoare, după ce revenirea lui Ferrara în staff-ul lui Sinner a devenit publică. Reacțiile online reînvie tensiunile și acuzațiile care au zguduit anturajul sportivului italian anul trecut, în urma testelor pozitive ale lui la Clostebol - un steroid anabolizant interzis - atribuit unei contaminări accidentale.
Într-un interviu acordat în aprilie publicației La Gazzetta dello Sport, Umberto Ferrara a vorbit despre incident, aruncând vina directă asupra fostului coleg: "Știam foarte bine că sprayul era interzis și l-am avertizat pe fizioterapeut. Nu i l-am dat lui Naldi, doar i-am sugerat să-l folosească pentru a trata o tăietură care nu se vindeca și care îi îngreuna munca. I-am explicat clar ce conține acel produs și că nu trebuia, sub nicio formă, să intre în contact cu Jannik".
De atunci, relația dintre cei doi s-a rupt complet, iar fiecare decizie în interiorul echipei Sinner pare să reaprindă o controversă care va rămâne fără doar și poate în amintirea colectivă. Cu toate acestea, Naldi a mai oferit o informație inedită în dialogul cu La Repubblica: "M-a sunat să mă felicite după nașterea fiicei mele". Un gest aparent uman, dar care nu pare să fi șters amărăciunea și impactul scandalului.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)