Naomi Osaka a fost pregătită în ultimii doi ani și jumătate de Wim Fissette, dar colaborarea dintre cei doi a luat sfârșit. Antrenorul belgian a anunțat acest lucru printr-o postare emoționantă pe Instagram, în care s-a declarat încântat că a stat în loja unei jucătoare atât de mare și în același timp a unei personalități deosebite.
"A fost un privilegiu să o antrenez pe Naomi din 2019 și să o văd devenind campioana care este. Ea a inspirat o nouă generație să se îndrăgostească de tenis și să vorbească deschis despre ceea ce crede și a fost incredibil să joc un rol în această călătorie.
Mulțumesc, Naomi Osaka! Îți doresc toate cele bune și aștept cu nerăbdare următorul meu capitol", a scris belgianul pe contul personal de Instagram.
Tenis
Simona Halep și-a aflat programul de la Cincinnati, ultimul turneu de pregătire pentru US Open
ACUM O ORĂ
Wim Fissette a lucrat cu mai multe jucătoare de top înainte de a o antrena pe Naomi Osaka, cele mai importante fiind Kim Clijsters, Simona Halep, Angelique Kerber și Victoria Azarenka.

Naomi Osaka a câștigat două titluri de Grand Slam cu Wim Fissette antrenor

Colaborarea dintre Naomi Osaka și Wim Fissette a început la finalul lui 2019, dar a fost oficializată la începutul lui 2020. În acel an, marcat de pandemia de Covid-19, nipona a jucat numai 4 turnee, dar a încheiat printr-un succes superb la US Open (al 3-lea ei titlu de Grand Slam din carieră și al doilea la Flushing Meadows).
Ascensiunea jucătoarei de 24 de ani sub îndrumarea lui Fissette a continuat și aceasta s-a impus și la Australian Open 2021, iar lumea tenisului vorbea deja despre o colaborare de mare succes. Din păcate, jucătoarea niponă a intrat de atunci pe un trend ascendent, având serioase probleme de sănătate mintală care i-au diminuat performanțele.
Înainte să lucreze cu Wim Fissette, Naomi Osaka fost antrenată de Sascha Bajin, sub conducerea căruia a câștigat primele două titluri de GRand Slam ale carierei.
Osaka ocupă în prezent locul 38 în ierarhia WTA şi nu a câştigat niciun turneu în acest an, dar a jucat finala la Miami unde a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, nr. 1 mondial. Nipona nu a mai jucta de la Rpland Garros, unde a pierdut în primul tur în fața Amandei Anisimova. Recent, fostul lider mondial și-a anunțat revenirea pe teren care urmează să se producă la turneul de la San Jose (1-7 august), pentru care a acceptat un wild card. Rămâne de văzut dacă japoneza își va anjgaja un antrenor până atunci sau va fi pe cont propriu.
National Bank Open
ATP Montreal | Rezumatul partidei dintre Kyrgios și Hurkacz, câștigată de polonez în 3 seturi
ACUM 10 ORE
National Bank Open
Simona Halep va juca semifinala de la Toronto cu Jessica Pegula, numărul 7 mondial
ACUM 10 ORE