Eurosport
Cât de mult poate urca Simona Halep în clasamentul WTA după turneul de la Montreal
De
Publicat 10/08/2021 la 14:54 GMT+3
După trei luni de pauză, Simona Halep revine în competiții, la turneul de la Montreal, pe care l-a cucerit de două ori în carieră. Românca va avea un prim tur liber la turneul din Canada.
Simona Halep
Credit imagine: Facebook
Simona Halep va participa la turneul de la Montreal săptămâna aceasta. Competiția din Canada este prima pentru româncă de la accidentarea de la Roma. Ea a câștigat de două ori în carieră turneul de la Montreal, în 2016 și 2018. Întrecerea din Canada se desfășoară în perioada 7-15 august, ca o pregătire pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.
Marea noastră campioană a disputat ultimul meci oficial în data de 12 mai, atunci când a părăsit în lacrimi terenul din cauza unei accidentări la gambă (o întâlnea pe Angelique Kerber pe zgura de la Roma). Acum, ea a revenit la antrenamente și va juca la Montreal, Cincinnati și US Open.
Cât de mult poate urca Simona Halep în clasamentul WTA la Montreal
Simona Halep a părăsit, la începutul acestei săptămâni, Top 10 WTA, după mai bine de 7 ani, însă în funcție de rezultatele pe care le are la Montreal, poate reveni destul de rapid între primele zece jucătoare ale lumii.
Sportiva noastră, aflată în prezent pe locul 13 WTA, participă la turneul din Montreal, pentru care câștigătoarea primește 1000 de puncte. Cu un triumf la Montreal, coroborat și cu alte rezultate ale tenismenelor din elită, Simona poate urca până pe locul 6 în ierarhia alcătuită de Asociația de Tenis Feminin. 3.821 de puncte are Simona în acest moment în clasamentul WTA.
Așa arată traseul virtual al Simonei Halep la Montreal:
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/10/3199339-65542048-2560-1440.jpg)
Toronto, program transmisiuni 10 august 2021
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo