Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză uriașă la Montreal! Camila Giorgi a învins-o pe Karolina Pliskova în marea finală

Irina Aldea

Actualizat 15/08/2021 la 22:24 GMT+3

Finala turneului de tenis WTA 1000 de la Montreal, dotat cu premii totale de 1.835.490 de dolari, se va juca duminică între cehoaica Karolina Pliskova, cap de serie 4, şi italianca Camila Giorgi.

Camila Giorgi

Credit imagine: Getty Images

UPDATE / Camila Giorgi este noua campioană la turneul de 1000 de puncte de la Montreal! Italianca s-a impus în marea finală în fața Karolinei Pliskova cu scorul 6-3, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 42 de minute de joc.
Știre inițială
Karolina Pliskova, a șasea jucătoare a lumii, o va întâlni azi, de la ora 20.30, în finala turneului de 1000 de puncte de la Montreal, pe italianca Giorgi, ocupanta locului 71 WTA. Cele două s-au mai întâlnit până acum de opt ori, cehoaica impunându-se în cinci rânduri. Italianca a reușit să obțină trei victorii în fața favoritei numărul 4: La Praga în 2017, la Eastbourne în 2021 și la Tokyo (Jocurile Olimpice) anul acesta.
În semifinalele de sâmbătă, Karolina Pliskova, nr. 6 mondial, a învins-o pe Aryna Sabalenka (Belarus), favorită 1, cu 6-3, 6-4, în timp ce Giorgi a eliminat-o pe americanca Jessica Pegula cu 6-3, 3-6, 6-1. Până în ultimul act, Pliskova le-a învins pe Vekic, Anisimova, Sorribes Tormo și Sabalenka, cedând un singur set.

Karolina Pliskova – Camila Giorgi, finala turneului de la Montreal

De partea cealaltă, Giorgi a trecut de Mertens, Podoroska, Kvitova, Gauff și Pegula, de asemenea cedând un singur set, în penultimul act. Italianca demonstrază că traversează o perioadă de joc de excepție în circuitul feminin de tenis.
Karolina Pliskova, fost lider mondial în clasamentul WTA, care a mai bătut-o pe Sabalenka şi în semifinale la Wimbledon, s-a calificat în a treia finală a anului după cele de la Roma şi Londra.După Montreal, Pliskova va merge la Cincinnati, unde este în sfertul de tablou al Simonei Halep.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo