Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bookmakerii s-au lămurit! Cota primită de Simona Halep la câștigarea titlului de la Toronto, după debutul superb de luni

Irina Aldea

Publicat 09/08/2022 la 14:28 GMT+3

Simona Halep a avut un debut perfect la Toronto: a cedat doar două game-uri în turul inaugural cu Donna Vekic. Bookmakerii au încredere că românca e una dintre marile favorite la câștigarea titlului în Canada.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep s-a calificat facil, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, după ce a trecut de croata Donna Vekic cu 6-0, 6-2. Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a obţinut victoria în doar 62 de minute de joc. Simona Halep a învins-o pe Donna Vekic şi în primele două confruntări, în 2013 în turul al doilea la US Open, cu 6-2, 6-1, şi în 2017, la Indian Wells, tot în turul secund, cu 6-4, 6-1.
Halep şi-a asigurat un cec de 17.445 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre chinezoaica Shuai Zhang şi Cristina Bucşa (Spania), jucătoare născută la Chişinău. Sportiva noastră s-a descurcat admirabil la turneul organizat în Canada, mai ales când acesta s-a disputat la Montreal. De aceea, bookmakerii îi acordă româncei o șansă importantă la câștigarea marelui trofeu.
CITEȘTE ȘI:

Cota primită de Simona Halep la câștigarea titlului de la Toronto

Bookmakerii sunt de părere că Simona Halep pornește cu a doua șansă la câștigarea trofeului de la Toronto. Iga Swiatek este principal favorită, liderul mondial din WTA având o cotă de 3,40. Poloneza a acumulat anul acesta 37 de victorii consecutive, până ce a fost eliminată în turul al treilea de către Alize Cornet. Astfel, românca a primit o cotă de 9,50.
Pe locul 3 în preferințele bookmakerilor se află Ons Jabeur, care a primit o cotă de 10, iar Coco Gauff continua ierarhia cu o cotă de 14. Americanca e urmată de Elena Rybakina, cu o cotă de 14, Paula Badosa, cota 15, Naomi Osaka, cota 17, la fel ca Aryna Sabalenka. Serena Williams e abia pe locul 9, cu o cotă de 18.
Halep a câştigat de două ori Rogers Cup, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). În 2016 a trecut în finală de Madison Keys, iar în 2018 a dispus de Sloane Stephens. Când turneul a avut loc la Toronto, la fel ca în acest an, românca a ajuns o singură dată în finală, în 2015, dar a fost nevoită să se retragă în setul 3 al meciului cu Belinda Bencic.
picture

Spectacolul din La Vuelta revine pe Eurosport, în perioada 19 august - 11 septembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo