Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ion Țiriac a dat explicația! De ce nu mai face față Simona Halep la cel mai înalt nivel: "De acolo i se trage tot!"

Irina Aldea

Publicat 08/08/2022 la 16:04 GMT+3

După un 2021 foarte complicat, Simona Halep se zbate să ajungă din nou în Top 10 WTA, însă încercările ei repetate de până acum nu au dat roade. Ion Țiriac a explicat de ce nu mai face față sportiva noastră la cel mai înalt nivel.

Ion Țiriac & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a avut un an 2021 extrem de dificil. Sportiva noastră a petrecut a doua jumătate a sezonului departe de teren din cauza unei accidentări grave pe care a căpătat-o la Roma, iar de atunci se chinuie să revină în elita tenisului mondial feminin. Românca speră ca prin intermediul ajutorului primit de la Mouratoglou, ascensiunea în circuit să se producă în viitorul apropiat, mai ales în contextul în care nu are puncte de apărat.
Cu excepția turneului de la Melbourne, câștigat înainte de Australian Open, și semifinala bifată la Wimbledon, Simona nu a mai obținut vreun rezultat notabil anul acesta. Fostul tenismen român, Ion Țiriac, ajuns la 83 de ani, e de părere că problema sportivei noastre e provocată de fizic.
CITEȘTE ȘI:

Ion Țiriac a explicat de ce nu mai face față Simona Halep la cel mai înalt nivel în tenis

"N-aș vrea să vorbesc mult despre Simona, pentru că ea are viața ei, a făcut lucruri extraordinare, e o femeie tânără. Nu pot s-o compar cu Nadal, pentru că e un pic diferită treaba... să aibă grijă de fizic, că de acolo i se trage absolut tot ce i se trage! Și apoi, cu tot respectul, Simona nu are jocuri! În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace. De asta îi e greu, nu are o bază. Din nou, numai talentul își spune cuvântul la Simona. O mai spun o dată. La 30 de ani, ea a făcut minuni. Dacă cineva o lua la 14 ani și o antrena ca lumea, probabil că făcea minuni înmulțite cu 3", a declarat Ion Țiriac pentru Gazeta Sporturilor.
În plus, pentru aceeași sursă citată, Ion Țiriac a comentat și abandonul Simonei Halep la Washington, retragere provocată de temperaturile extrem de ridicate: "Washington e ceva complet separat. Sunt 40 de grade, umiditate de 130%! Dintotdeauna, una dintre cele mai mari plăceri ale mele, o spun cu ironie, a fost când am jucat sfert de finală la Washington cu Stan Smith. Am câștigat meciul și, imediat după aceea, el a plecat la spital. Foarte puțini rezistă la acele temperaturi", a mai spus Țiriac.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo