Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep își poate îndeplini visul la Toronto! Ce loc va ocupa dacă va câștiga al treilea titlu în Canada

Irina Aldea

Actualizat 09/08/2022 la 13:39 GMT+3

Simona Halep a avut un debut perfect la turneul de 1000 de puncte de la Toronto. Sportiva noastră a cedat doar două game-uri cu Donna Vekic și poate înregistra un salt impresionant în clasamentul WTA.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep s-a calificat facil, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, după ce a trecut de croata Donna Vekic cu 6-0, 6-2. Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a obţinut victoria în doar 62 de minute de joc. Simona Halep a învins-o pe Donna Vekic şi în primele două confruntări, în 2013 în turul al doilea la US Open, cu 6-2, 6-1, şi în 2017, la Indian Wells, tot în turul secund, cu 6-4, 6-1.
Halep şi-a asigurat un cec de 17.445 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre chinezoaica Shuai Zhang şi Cristina Bucşa (Spania), jucătoare născută la Chişinău. În clasamentul oficial, dat publicității ieri, Simona Halep ocupă locul 15, însă în ierarhia LIVE, românca a urcat deja o poziție, până pe 14. Dacă se va impune pentru a treia oară în carieră la Rogers Cup, sportiva noastră va înregistra un salt impresionant în clasament.
CITEȘTE ȘI:

Ce loc va ocupa Simona Halep dacă va câștiga titlul de la Toronto

Dacă s-ar impune în Canada, Simona Halep ar ajunge la 3255 de puncte și ar urca pe poziția a 6-a în clasamentul WTA, ceea ce ar reprezenta îndeplinirea obiectivului pentru 2022: acela de a reveni în Top 10 WTA. Dubla campioană de Grand Slam din Constanța a spus în repetate rânduri că visul ei în această etapă a carierei e să revină în Top 10 WTA, acolo unde a petrecut ani de-a rândul.
Halep a câştigat de două ori Rogers Cup, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). În 2016 a trecut în finală de Madison Keys, iar în 2018 a dispus de Sloane Stephens. Când turneul a avut loc la Toronto, la fel ca în acest an, românca a ajuns o singură dată în finală, în 2015, dar a fost nevoită să se retragă în setul 3 al meciului cu Belinda Bencic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo