Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, joi, după ce a învins-o pe elveţianca Jil Teichmann, cu 6-2, 7-5. Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a trecut după o oră şi jumătate de Teichmann (25 ani, 21 WTA), care o învinsese în turul secund pe estoniana Anett Kontaveit, numărul doi mondial.
Fostul lider mondial a început în forţă şi a condus cu 3-0, Teichmann a redus ecartul (3-2), dar au urmat alte trei gameuri consecutive şi Halep a luat primul set cu 6-2. Actul secund a fost mult mai echilibrat, iar Teichmann a fost în faţă cu serviciul până la 5-5, când Halep a făcut break, iar apoi a încheiat conturile (7-5), după ce a salvat o minge de break.

Simona Halep și Iga Swiatek, probleme mari cu vântul, la Toronto

National Bank Open
Finala dintre Halep & Haddad Maia, record all-time de audiență în Brazilia! Ce super-duel a devansat
19/08/2022 LA 12:01
La conferința de presă de după dispută, Halep s-a declarat extrem de dezamăgită de condițiile de joc. Vântul a fost extrem de puternic și s-a transformat într-un oponent redutabil, în sensul în care controlul loviturilor a fost pierdut în mare măsură. Simo a fost extrem de dezorientată din cauza puterii și direcției vântului încât a recunoscut că nu e capabilă să analizeze foarte exact un meci afectat în așa mare măsură de condițiile exterioare.
"Nu pot să mă gândesc la meci foarte bine pentru că sunt pierdută. Am vorbit cu Jil după partidă și mi-a spus că simte același lucru. A fost imposibil să joci doar dintr-o parte a terenului. Dar, ce e cel mai important, e că am luptat pentru fiecare minge și am putut câștiga partida", a spus Simona Halep la final, în conferința de presă.
Nu doar Halep a avut mari probleme cu vântul joi, la Toronto. Numărul unu mondial, Iga Swiatek, a fost eliminată din optimi de către Beatriz Haddad Maia, 4-6, 6-3, 5-7, iar poloneza a vorbit despre condițiile grele de joc.
"Cred că ea s-a adaptat la condițiile de joc mult mai bine decât mine. Când a evoluat cu vântul în spate, a reușit niște puncte fantastice, a lovit foarte puternic, s-a folosit de acest avantaj. Eu am fost în multe momente prea lentă, am întâlnit mingea prea târziu. Am și dat destul de multe mingi afară, în timp ce ea a reușit să le pună în teren, aici s-a făcut diferența", a spus Swiatek la final, citată de WTA Insider.
Halep şi-a asigurat un cec de 61.300 de dolari şi 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe tânăra jucătoare americană Coco Gauff, care a dispus de belarusa Arina Sabalenka în trei seturi, cu 7-5, 4-6, 7-6 (4), după trei ore şi 11 minute.
Simo a câştigat toate cele trei meciuri directe cu Gauff (18 ani, 11 WTA), finalistă anul acesta la Roland Garros. Simona s-a impus în 2019 în optimi la Wimbledon, cu 6-3, 6-3, şi de două ori anul acesta, în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-3, 6-4, şi în optimi la Madrid, cu 6-4, 6-4.
Sportiva noastră a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). De asemenea, are şi o finală jucată în Canada, în 2015, chiar la Toronto.
Duelul Simona Halep - Cori Gauff, din sferturi, la Toronto, se joacă azi, de la ora 20:00, și va putea fi urmărit în format LIVE-BLOG pe eurosport.ro.
National Bank Open
Shuai Zhang își asumă merite pentru victoria Simonei Halep de la Toronto: "Atât de bună sunt!"
19/08/2022 LA 11:00
National Bank Open
Brazilienii nu și-au revenit, după ce Halep a învins-o la Toronto pe Haddad Maia: "Aripi frânte"
16/08/2022 LA 15:37