Carlos Alcaraz, out de la Montreal! Ibericul a pierdut o dispută maraton, în care a ratat minge de meci

Carlos Alcaraz a fost eliminat în turul secund al Mastersului de la Montreal. Ibericul a cedat în decisiv în fața americanului Tommy Paul, scor 7-6 (4), 6-7 (7), 3-6.

Carlos Alcaraz of Spain reacts after losing a point against Tommy Paul of the United States during Day 5 of the National Bank Open at Stade IGA on August 10, 2022 in Montreal, Canada.

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz era printre marii favoriți la Mastersul de la Montreal, dar ibericul nu și-a respectat statutul și a părăsit prematur competiția. Al 4-lea jucător al lumii a avut un prim tur liber, dar a fost învins de americanul Tommy Paul (34 ATP) în runda a doua, la capătul unui meci fantastic.
Alcaraz a câștigat primul set la tie-break (7-4), iar în manșa secundă a condus cu 3-0 și 4-1, părând că se îndreaptă către o victorie destul de lejeră. Paul a revenit însă incredibil și chiar a servit pentru set la 5-4 pentru el, dar Alcaraz a reușit break-ul și setul doi s-a decis tot la tie-break.
Citește și:

Carlos Alcaraz, eliminat suprinzător de Tommy Paul, în turul doi la Montreal

Tensiunea a fost uriașă, iar tie-break-ul setului secund a semănat multe momente cu un meci feminin, cei doi jucători reușind mai multe puncte contra serviciului. Alcaraz a avut șansa să închidă partida, dar a ratat o minge de meci la 7-6 și apoi a pierdut alte două puncte la rând, Paul egalând la seturi.
În decisiv, americanul a reușit un break, care s-a dovedit suficient pentru a-și adjudeca o victorie uriașă. Deși Alcaraz a salvat 4 mingi de meci când a servit pentru a rămâne în meci (la 3-5), iar în game-ul următor a avut minge de break, Paul a rezistat presiunii și a câștigat în final cu 6-3 setul decisiv.
Americanul s-a impus cu 6-7 (4), 7-6 (7), 6-3, la capătul a 3 ore și 24 de minute de joc, ceea ce a fost cu siguranță unul dintre cele mai lungi meciuri de 3 seturi din acest sezon. A fost a 3-a victorie a lui Paul în fața unui jucător de Top 10 în acest an, el având bilanț pozitiv în acest sens (3-2).
Așadar, Carlos Alcaraz își încheie practic înainte de a începe aventura la Montreal, acolo unde avea aspirații înalte. Prin această eliminare, ibericul și-a compromis în mare măsură șansele de a deveni lider mondial în viitorul apropiat.
Tommy Paul își așteaptă acum adversarul din optimi, care se va alege în urma disputei Karen Khakhanov - Marin Cilic.
Toate meciurile de la Montreal sunt în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo