Primul jucător de top care e de acord cu schimbarea propusă de Novak Djokovic în tenis: "Ar putea fi bine"

Eurosport on Google

Novak Djokovic a împărțit lumea tenisului în două, după ce a propus o schimbare radicală de format: seturi jucate doar până la 4 (cu tie-break la 4-4), cu punct decisiv la 40-40. Dacă sârbul a fost criticat de mulți experți și legende ale tenisului pentru inițiativa sa, el are și un aliat. Ben Shelton este primul jucător de top care e de acord cu schimbarea propusă de Nole.

Djokovic și Sabalenka vor face echipă în proba de dublu mixt la US Open 2026

Sursa video: SNTV

În urmă cu câteva zile, Novak Djokovic a relansat dezbaterea privind viitorul tenisului, afirmând că actualul format de scor ar trebui modificat pentru a face meciurile mai scurte și mai atractive pentru publicul modern.
Sârbul a propus ca seturile să nu se mai joace până la șase game-uri, ci până la patru (cu tie-break la 4-4), iar avantajul la egalitate (40-40) să fie eliminat, așa cum se întâmplă de ani buni în majoritatea turneelor de dublu.
Ideea a împărțit deja lumea tenisului în două tabere. În timp ce unii consideră că sportul trebuie adaptat noilor cerințe ale pieței și ale transmisiunilor TV, alții cred că tocmai meciurile-maraton reprezintă esența și farmecul tenisului de cel mai înalt nivel.

Ben Shelton, primul nume important care apreciază inițiativa lui Djokovic privind schimbarea formatului în tenis

Prin declarația sa, Djokovic și-a atras foarte mulți critici, legendara Kim Clijters numărându-se printre numele importante care nu sunt de acord cu ideea lui Nole. Totuși, sârbul are și destui aliați în această inițiativă, iar primul jucător de top care și-a manifestat sprijinul pentru reforma propusă de acesta.
După calificarea în turul 3 la Montreal, în urma victoriei cu Jenson Brooksby (6-3, 7-5), americanul a spus că reforma prezentată de Djokovic ar putea fi de bun augur pentru tenis. Numărul 10 ATP a adăugat că i-ar plăcea ca seturile să fie mai scurte, așa cum se întâmplă la ATP Next Gen (Turneul Campionilor pentru jucători sub 20 de ani).
"Cred că ar putea fi bine. A fost interesant că Nole a spus asta, pentru că el a fost întotdeauna cel mai în formă jucător din circuit, cel care poate juca cinci sau șase ore, nu contează. Ar fi o schimbare interesantă, cu siguranță. Tenisul este un sport tradițional, iar turneele își mențin tradițiile, dar mi-ar plăcea să joc câteva meciuri în acest format. Mi s-a părut grozav cum au procedat la Next Gen Finals. Îmi place formatul de cinci seturi. Fie că este un format scurtat sau complet, Dar cred că ar putea fi bine cu formatul scurt", a spus Shelton, citat de puntodebreak.com.
Ben Shelton unul dintre cei doi jucători din top 10 ATP care sunt prezenți în turul 3 la Mastersul de la Montreal, celălalt fiind Alex de Minaur. Jannik Sinner, Carlos Alcaraz și Novak Djokovic nu au fost prezenți în Canada, iar Alexander Zverev, Daniil Medvedev sau Taylor Fritz au fost eliminați în turul 2. În plus, Felix Auger-Aliassime s-a retras în ultima clipă, astfel că turneul a devenit mai puțin de atractiv decât multe turnee de nivel inferior.
În acest context, Ben Shelton are o șansă mare de a-și apăra titlul cucerit anul trecut la Rogers Cup, la Toronto. În runda a 3-a, americanul îl va înfrunta pe belgianul Zizou Bergs, iar în cazul unui succes va da în optimi peste învingătorul disputei Casper Ruud - Joao Fonseca.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo