Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Navratilova, înainte de Turneul Campioanelor: "Halep ar putea la fel de bine să câștige și aici"

Irina Aldea

Actualizat 26/10/2019 la 13:35 GMT+3

Turneul Campioanelor debutează duminică la Shenzhen cu două meciuri foarte tari din grupa roșie, iar luni va intra în concurs și Simona Halep, campioana de anul acesta de la Wimbledon.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, Martina Navratilova a analizat pe site-ul WTA cele două grupe de anul acesta de la Turneul Campioanelor. Fosta legendă a tenisului feminin a precizat că toate cele opt jucătoare calificate la competiția de la Shenzhen vor încerca să scrie istorie și că fiecare dintrele ele are șansa ei de a cuceri marele trofeu. Anul trecut, la Turneul Campioanelor s-a impus Elina Svitolina.
"După un an atât de imprevizibil în circuitul WTA, cu patru câștigătoare diferite de Grand Slam, acest turneu este foarte deschis. Cred că fiecare are o șansă aici. Dacă oricare dintre cele opt jucătoare prinde o săptămână foarte bună, atunci poate câștiga Shiseido WTA Finals Shenzhen. Ca să fie și mai surprinzător, acesta este primul an după mult timp în care locația este alta, așa că nimeni nu știe cum va fi terenul. Viteza pe care o conferă terenul va determina cine are șansele mai mari de reușită. Dacă viteza este mare, atunci jucătoarele foarte bune la serviciu vor avea un mare zâmbet pe față", a scris Navratilova pe site-ul WTA.

Martina Navratilova și șansele pe care jucătoarele le au la Turneul Campioanelor

"Acest tablou este plin de povești ale Cenușăresei. Cine se gândea la începutul anului că Barty poate încheia sezonul pe locul 1? Îți spun eu, nimeni. Barty avea ca scop să termine anul între primele 20 de jucătoare, iar acum este pe primul loc. Este fascinant. Barty și Andreescu au venit de nicăieri. Ascensiunea pe care a avut-o Andreescu este meteorică, iar acum are șansa de a termina sezonul pe locul secund. În mintea mea, acest lucru este pur nebunesc. Svitolina a pătruns cumva pe tablou, dar ar putea să-și apere trofeul. Bencic este în formă după Moscova. Kvitova a fost un gigant somnoros anul acesta, dar s-a apropiat mult la Australian Open, acolo unde a ajuns în finală. Halep a câștigat Wimbledon și nu se aștepta la asta, ar putea la fel de bine să se impună și aici. Osaka a avut momentele ei, dar pare că se simte mai bine acum. Pliskova are acea voință fantastică să bată pe oricine în orice zi, dar a avut un sezon dezamăgitor, așa că are acum oportunitatea de a încheia sezonul în forță. Oricine ar câștiga la Shenzhen va fi o poveste grozavă", a mai spus Navratilova.

Programul partidelor la Turneul Campioanelor

  • Duminică, grupa roșie
Naomi Osaka - Petra Kvitova (10:30)
Ashleigh Barty - Belinda Bencic (nu înainte de 12:30)
  • Luni, grupa violet
Karolina Pliskova - Elina Svitolina (12:30)
Bianca Andreescu - Simona Halep (nu înainte de ora 14:00)

Situația întâlnirilor directe dintre Halep și adversarele din grupă

  • Simona Halep - Bianca Andreescu 0-0
  • Simona Halep - Karolina Pliskova 7-4
  • Simona Halep - Elina Svitolina 4-4
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo